Curentul oceanic Atlantic, despre care grație științei știm foarte multe la ora actuală, are un curent echivalent lângă Antarctica. Ambii curenți par să aibă un lucru în comun: faptul că încetinesc, putând, teoretic, să se oprească, se arată într-un articol publicat de Agence Science-Presse.
Ipoteza de mai sus este una cu care pasionații scenariilor de dezastre sunt deosebit de familiarizați: dacă Marele curent marin atlantic s-ar opri, consecințele pentru climatul Europei și al Americii de Nord ar fi enorme. Aceasta pe lângă efectele asupra vieții marine, care depinde de nutrienții transportați de acest curent. Tot el este cel care, prin Gulf Stream, aduce în Europa apele calde ale tropicelor și readuce, printr-o „circulație” subacvatică, ape mai sărate și mai reci spre sud. Acest proces a rămas, în mare parte, neschimbat de mii de ani.
Știm de mai mulți ani că, sub influența încălzirii globale, acest mare curent oceanic încetinește. Cauzele sunt, printre altele: încălzirea mai rapidă a apelor arctice și topirea gheții Groenlandei, care dezechilibrează raportul dintre apa dulce și cea sărată.
Același lucru s-ar putea produce și în jurul Antarcticii, din cauza topirii gheții în această regiune, potrivit unui studiu publicat recent de cercetători australieni și americani în revista Nature.
Curenții din Atlantic, pe care îi cunoaștem foarte bine, fac parte dintr-o vastă rețea globală numită circulație termohalină, care ajută la reglarea sistemului climatic al planetei, fiind adesea comparată cu un termostat al Terrei. Nu este deci anormal ca, dacă o parte încetinește, alta să încetinească la rândul ei, dar, din motive evidente, Antarctica s-a aflat mai rar sub lupa cercetătorilor în ultimii 20 de ani decât Atlanticul.
Paradoxal, acest studiu vine într-un moment în care cele mai recente date din Atlantic arată o încetinire mai lentă decât cea estimată, ceea ce înseamnă că o întrerupere a acestui curent ar putea să nu fie la orizont până în 2100. Încetinirea curentului din Antarctica ar putea însă să se producă mult mai curând, după cum se arată în acest studiu, care oferă, pentru prima dată, un model detaliat al impactului topirii banchizei (gheața formată în mările polare) asupra circulației termohaline.
Astfel, autorii prevăd o scădere cu 42% a curentului subteran al regiunii („curentul marin de adâncime”) până în 2050, comparativ cu 19% în Atlanticul de Nord. Iar dacă topirea continuă în ritmul actual, lucrurile se vor accelera după 2050. Totuși, trebuie precizat că cercetătorii nu au luat în considerare în modelul lor posibilitatea unei scăderi radicale a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050, lucru ce ar încetini topirea gheții marine după 2050.
