Artistă vizuală, designer vestimentar, stilistă, profesoară de design de modă artistic și industrial, creatoare de costume de scenă – iată doar câteva elemente din bogata carte de vizită a Oanei Comșa.
Absolventă a Academiei de Arte din Cluj-Napoca, secția Arte Vizuale, Oana Comșa s-a stabilit la Montreal în 1999, unde a urmat cursurile de design vestimentar la Institutul Superior de Design din Montreal. După absolvire a rămas profesoară în cadrul acestui colegiu, pentru ca în 2008 să fondeze școala de modă Espace de Création, unde a condus departamentul de stilism. În același timp, a creat costume pentru faimosul Cirque du Soleil, a colaborat cu mai mulți artiști renumiți din Quebec și a expus lucrări bazate în special pe materiale textile (tapiserii, quilts etc.) în cadrul unor expoziții personale (Spații duale, Galeria Inter Pallas, 2006) sau de grup (Dimensiuni culturale românești și Courtepointes engagées / Engaged Quilting, Musée des Maîtres et Artisans du Québec, 2008 și respectiv 2014, sau Images de femmes, 2010 – 2015).
Simbolurile și semnele arhaice se împletesc cu modernul în universul artistic al Oanei Comșa, fie că vorbim de creații vestimentare, fie de lucrările expuse în cadrul expozițiilor menționate mai sus.
Acest interviu, realizat de pictorița și poeta Eva Halus, a fost inclus în volumul „Convorbiri cu personalități românești din Montreal II”, lansat la Montreal în aprilie 2018. Oana Comșa vorbește despre modă și stil, despre cariera și familia sa, despre timpul pe care a ales să-l dedice fiului său David și proiectele sale de viitor.
OANA COMȘA: Într-adevăr, acum sunt într-un așa-zis hiat. Am luat un pic de distanță de la activitățile și preocupările mele artistice și profesionale ca să mă dedic și să veghez primii pași în noua lume și familie a fiului meu, David. Deocamdată sunt acaparată în totalitate, dar recompensa este pe măsură. În mod sigur însă, când vom intra pe un făgaș de normalitate, voi dori să reiau drumul pe care l-am ales și îndrăgit de la început: să-mi exprim sentimentele, trăirile, ideile prin artă și să-mi continui proiectele artistice.
Am fost întotdeauna fascinată de simboluri și semne ancestrale și de interpretarea lor. În arta populară românească le regăsim mereu, dar nu numai. Ele constituie, de fapt, un limbaj universal, o altfel de formă de comunicare.
De asemenea, am studiat și arta costumului, tehnicile sale de realizare: în primul rând costumul de spectacol și mai apoi, modă și stilism. Ca profesie, am rămas în lumea magică a costumului. Am atins cam toate derivatele acestui domeniu fascinant. Am lucrat în același timp ca și cadru didactic, designer de colecții vestimentare și creatoare de costume de scenă, atât în România cât și aici, în Montreal. Mă consider norocoasă din acest punct de vedere.
În România am colaborat cu regizori ca Traian Săvinescu, Teodor Zmeu, Cristian Rusu, Camelia Hâncu, Cristian Pepino (pe atunci directorul teatrului Țăndărică), Constantin Chiriac, directorul festivalului de teatru din Sibiu, ca să-i numesc aici numai pe câțiva. Aici, în Canada, am avut extraordinara oportunitate să realizez câteva contracte pentru una din cele mai mari companii de showbiz și entertainment din Canada sau chiar din lume, celebrul Cirque du Soleil.
EVA HALUS: Îmi amintesc de o serie de expoziții în care ai prezentat lucrări având ca subiect central simbolul arhaic. Să pornim de aici.
OANA COMȘA: Când spunem „simboluri”, înțelegem acele obiecte care nu sunt imagini perfect analoage cu cele din natură, ci semne ale obiectelor, modele. Aceste semne denotă faptul că avem de-a face nu cu o creație de imagini similare cu lumea din afară, ci cu constituirea unui limbaj ideoplastic. Acest limbaj al simbolurilor, care precedă arta, a ținut loc scrisului. Era o carte scrisă de către maeștrii inițiatori ai poporului pentru popor și era o carte a înțelepciunii. Toate aspectele vieții erau gravate în trăsături descifrabile de orice ochi avizat, lucrul sculptorului, al gravorului, al desenatorului, al țesătorului, al dansatorului, al cântărețului, al instrumentistului etc. Ele se găsesc exprimate în marea carte a artei tradiționale. Este uimitor câtă bogăție poate să ofere semnificația acestor simboluri, asocierea dintre ele conducând, așa cum spunea Mircea Eliade, „spre un ritm cosmic”. Poate de aceea fragmente răzlețe s-au păstrat în tradițiile (societăților țărănești) și comunităților rurale.
EH: Constantin Brâncuși, părintele artei moderne, și-a creat opera pornind de la simboluri românești tradiționale cu conotație universală. Acestea, cu puterea lor semnificativă, pot fi văzute ca matrițe ale unor idei și concepte arhaice din care s-a născut arta modernă. La rândul tău, ai creat lucrări inspirate din simbolistica tradițională românească, care au făcut parte dintr-o suită de expoziții.
OC: Da, este vorba de proiectul Dimensiuni culturale românești, realizat în 2008 în colaborare cu pictorița de icoane Ofelia Armașu, și Otilia Tunaru, organizatoare. Expoziția a fost concepută ca una itinerantă, prezentând icoane românești, măști maramureșene, obiecte utilitare și veșminte populare românești, precum și lucrări inspirate din simbolistica tradițională românească. Această expoziție a avut loc, pe rând, la Biblioteca Reginald-J.-P.-Dawson din Mont-Royal, la Ambasada României de la Ottawa și la Musée des Maîtres et Artisans du Québec.
Lucrările mele abordează o nouă optică asupra mesajelor, formelor și semnelor ancestrale provenind din interpretarea stilistică a unor simboluri grafice specifice, pe care le regăsim în arta populară românească. Ele redau nevoia de reflexie și de exprimare a omului arhaic, care s-a materializat întotdeauna prin crearea unor imagini în forme abstracte, geometrice și antropomorfe, sau a unor simboluri primare. Am tatonat modalitățile de exprimare specifice domeniului artei textile, cel puțin unele din ele, prin continuitatea firească a unui răbdător travaliu.
Mi-am dorit ca lucrările să respire un aer calm, să aibă noblețea reculegerii reflexive, preluând în imagine date documentare din zone arhaice și care reasamblează insolit repere figurative dintr-un fond de tradiție pe care mi l-am apropiat cu bucurie plastică, reinvestind simbolic și emoțional.
Am preferat culorile de pământ, griurile stinse, acordurile realizâdu-se într-un registru grav, cu preocupări în domeniul simbolisticii arhaice al culorii. Aceste preluări din arhaicul simbolic sunt preferate și pentru viitorul apropiat și dezvoltate încă din studenție în mai multe tehnici, de la goblen până la colaj, în elaborări raționale, sugerând și recreând stări de spirit care generează un adevărat spectacol decorativ, în care elementele plastice sunt exploatate spațial, ca germeni energetici.
EH: De aici ai făcut un salt în timp și spațiu, creând costume pentru Cirque du Soleil, una din companiile emblemă ale Quebecului, cunoscută la nivel mondial. Cât a durat această colaborare și ce ai lucrat pentru ei?
OC: Împreună cu Silvie Roy, fosta mea asociată și co-fondatoare a companiei Espace de Création, am avut ocazia să lucrăm timp de cinci ani, din 2007 până în 2012, pentru câteva evenimente speciale ale companiei Cirque du Soleil. A fost o experiență extraordinară! Am călătorit mult și am descoperit lumea din spatele scenei, pe care cei ce admiră produsul finit cu greu și-o pot imagina: ore întregi de muncă pentru a crea costume ce se doresc perfect armonizate și integrate cu povestea și personajul (artistul) care le poartă; acel fitting perfect, care, în același timp, permite suplețea mișcărilor. Tehnicile de realizare urmează reguli foarte precise, cu materiale speciale sau special adaptate. În același timp, am învățat foarte mult: organizare, disciplină, tehnici noi și metode foarte riguroase de lucru, care mi-au folosit și îmi folosesc și acum.
Am cunoscut oameni minunați, ambițioși și pasionați, artiști și muzicieni renumiți – de aici din Quebec, precum Francesca Gagnon, Martin Lavoie, Lulu Berneche, Michel Laprise, dar și români, printre care virtuosul violonist Carmen Piculeață. Cirque du Soleil este o companie care lucrează cu artiști foarte buni, recrutați din lumea întreagă.
EH: Vorbind de artiști quebechezi foarte cunoscuți, ai avut ocazia să colaborezi cu mai mulți dintre ei, ca de exemplu cu prezentatoarea de televiziune Sonia Benezra sau solistul Mario Pelchat.
OC: Într-adevăr, în anul 2011 m-am implicat în proiectul Fashion for Hope împreună cu Armée du Salut și cu câțiva dintre artiștii și oamenii de scenă cunoscuți din Quebec, Mario Pelchat și Sonia Benezra. Proiectul a constat într-un spectacol organizat cu scopul strângerii de fonduri în sprijinul femeilor maltratate și fără adăpost dinMontreal. Cu Espace de Création ne-am implicat în calitate de organizatori, am utilizat rețeaua noastră de contacte și am invitat diverși designeri de modă care și-au prezentat colecțiile. De asemenea, am invitat modele, hair stylists, jurnaliști, mass-media etc. A fost un eveniment de anvergură.
Alți artiști de renume din Quebec cu care am colaborat sunt Francesca Gagnon, Laure Fugère, Martin Lavoie, pe care i-am cunoscut cu ocazia colaborărilor mele cu Cirque du Soleil. Francesca este interpreta principală a spectacolului Alegria, creat de Cirque du Soleil în 1997.
EH: Să ne întoarcem puțin înapoi în timp: în 2008, ai fondat (alături de Sylvie Roy) școala Espace de Création, unde până în 2013 ai predat stilism și design vestimentar asistat pe calculator. Această școală s-a demarcat prin tehnologia și condițiile de studiu puse la dispoziția studenților, programa generoasă și demonstrațiile practice care au stat la baza cursurilor.
OC: Espace de Création a luat ființă după desființarea ISDM (Institut Supérieur de Design de Mode), unde am fost profesoară, predând mai multe discipline specifice designului de modă artistic și industrial. Experiența și contactele pe care le-am dobândit în acea perioadă m-au ajutat foarte mult, așa încât am îndrăznit să continui pe cont propriu, cursurile și programul fiind deja conforme cerințelor Ministerului Educației din Québec.
Spre deosebire de alte școli și institute cu acest specific (Collège Lassalle, Académie de design, Collège Marie Victorin etc), la Espace de Création, pe lângă programa de bază, ofeream și cursuri „à la carte”, pentru cei care doreau să se perfecționeze sau să urmeze numai anumite specialități. Pe scurt, o pregătire corespunzătoare pentru a acoperi o paletă întreagă de cerințe. Din punct de vedere tehnic, atelierele școlii erau dotate cu tehnologie de ultimă oră.
În plus, organizam excursii de documentare la expoziții și târguri specializate (Première Vision – Paris sau New York, Semaine de la mode Montréal sau Toronto). De asemenea, încurajam studenții să participe la concursuri de modă (Telio Montréal), unde aveau ocazia să-și manifeste creativitatea și să-și valideze cunoștințele.
EH: În 2012 și 2013 ai colaborat cu ziarul Accent Montreal, scriind articole despre modă și lumea ei.
OC: În februarie 2012 am început o frumoasă colaborare cu ziarul Accent Montreal. Simona Pogonat, editoarea ziarului, mi-a propus să scriu o serie de articole despre această lume fascinantă a creației vestimentare, a evenimentelor, a saloanelor de modă – pe scurt cam tot ce este legat de modă sau de imaginea ei.
CITIȚI ȘI: Alexander McQueen: Înger şi demon
Am acceptat cu mare plăcere. În spațiul pus la dispoziție de ziar am scris o serie de articole însoțite și de imagini despre Săptămânile Modei din Montréal, expoziții pe diverse teme de vestimentație, informații și chiar sfaturi legate de stil. Prin intermediul Espace de Création, eram la curent și participam la majoritatea evenimentelor din domeniu. De asemenea, am privit colaborarea mea cu ziarul și ca o oportunitate de a împărtăși cu toți cei interesați ceea ce consideram ca fiind important din punct de vedere socio-cultural și ca informație despre modă.
CITIȚI ȘI: Eiko Ishioka, designer avangardist cu o amprentă unică în arta costumului de scenă
EH: Yves Saint-Laurent, celebrul designer, spunea: „moda dispare, însă stilul rămâne”. Ce ne-ai putea spune despre stil în acest al doilea deceniu al secolului XXI? Stilul unei persoane, un element definitoriu în relațiile sociale, care depinde atât de mult de veșmintele purtate și de cum le dai viață, a fost comentat în istoria artei și a putut încondeia epoci întregi, pentru a ne face o mai bună idee despre cum trăiau oamenii în diverse perioade. Ce crezi că este definitoriu pentru epoca noastră și care sunt tendințele?
OC: Da, absolut, veșmântul și felul în care el este purtat reprezintă un mod de comunicare! „Hainele sunt o prelungire a ființei noastre. Îmbrăcămintea este o concepție despre sine pe care fiecare o poartă pe sine”, spunea Henri Michaux. În lumea modei, a filmelor, a spectacolelor, a muzicii, dar și a vieții de zi cu zi, the look (aparența) este foarte important. Chiar esențial!
Cei mai mulți dintre noi suntem ființe ordinare care căutăm senzaționalul. Veșmântul este unul din elementele fundamentale ale senzaționalului, emblemă a civilizațiilor. Nu putem vorbi de o epocă anume din istorie fără să vorbim și de costum sau look. Unii dintre designerii de moda emblematici vorbeau despre veșminte ca despre opere de artă. Coco Chanel spunea: „simplul fapt că arta se servește de modă e suficient pentru gloria modei”.
Mă întrebi ce ar fi definitoriu pentru epoca actuală. Veșmântul european e singurul care a invadat mai toate regiunile globului. Astăzi, o bună parte din costumele tradiționale sunt abandonate, fiind înlocuite de haine europene ce poartă amprenta spiritualității pe care le-a împrumutat. Tendințele care se schimbă neîncetat încearcă oarecum să reamintească de ele, prin reactualizarea, îmbinarea și reinterpretarea lor, dar schimbându-le contextul.
CITIȚI ȘI: Vestimentație, modă, imagine
În concluzie, moda înseamnă „ce se poartă”, iar eleganța, stilul, „cum se poartă”. Eleganța se studiază, nu vine de la sine decât cu mici excepții. Dar, analizând din punct de vedere estetic, eleganța este cea care încântă de fapt pe orice iubitor de frumos și presupune un efort pe care fiecare ar trebui să-l depună pentru a-și reliefa frumusețea naturală. „Lumea modei poate fi fascinantă, dar și injustă și periculoasă”- Karl Lagerfeld.
EH: În prezent ai propria ta companie de design de modă, Como Design. Cu și pentru cine ai lucrat?
OC: Trebuie să fac câteva precizări: de fapt, Espace de Création este numele sub care operează mai multe companii. Am funcționat de la bun început cu propria mea companie, Como Design, împreună cu Di Fiori, compania asociatei mele Sylvie Roy, sub o „umbrelă mai mare”. Este un model de business cunoscut. Como Design a fost și este numele operațional din punct de vedere juridic. După ce m-am disociat de Espace de Création (care există și acum), am lucrat timp de trei ani pentru Samsara Concept – Julie Bessette Jewellery, o companie axată în special pe accesorii de modă. În același timp, am continuat să colaborez cu artista Francesca Gagnon și proiectele ei muzicale, pentru câteva ținute de scenă.
În 2014 am devenit mămica unui băiețel adorabil, David, căruia îi dedic cam 90% din timpul meu, restul fiind rezervat partenerului meu de viață, inimă și cuget, Virgil, care este printre altele și un muzician talentat și care mă sprijină, mă încurajează și mă inspiră foarte mult.
EH: Care sunt planurile tale de viitor?
OC: Spuneam la începutul interviului că am luat o pauză ca să mă dedic fiului meu. Acesta este un lucru adevărat, însă multe idei mai vechi sau mai noi legate de artă continuă să mă „bântuie”. Fiul meu David este o nouă și inestimabilă sursă de inspirație pentru mine. Firesc, unul din viitoarele mele proiecte va fi intitulat „Lumea lui David”. Va fi un proiect mai amplu în care aș vrea să prezint lucrări realizate prin intermediul mai multor tehnici, să folosesc cât mai multe mijloace de expresie artistică – de exemplu vitraliul sau ceramica. Pentru aceasta, probabil că voi avea nevoie de câteva cursuri de îndrumare și însușire a lor. Pictura pe mătase este o altă obsesie a mea. De asemenea, voi continua să explorez și să interpretez lumea semnelor și a simbolurilor care este fascinantă și inepuizabilă.
Trebuie însă să mărturisesc, privind dintr-o altă perspectivă a parcursului meu artistic, că am fost mereu atrasă de acest univers imaginar al copilăriei, de desenele și reprezentările pe care le fac copiii la diferite vârste, ce au inspirat de fapt mulți artiști pe care îi admir profund: Nicki de Saint Phalle, Jean Tinguely, Brâncuși, Juan Miro și alții. Trăim într-o lume plină de semne și imagini convenționale, în afara motivelor practice sau a simbolurilor ancestrale, care sunt acoperite de praful unei societăți prefabricate, pe care fie că le-am uitat, fie că nu mai dorim în mod deliberat să ne mai amintim de ele. Copiii, în experimentele lor naive, fac să dispară distincția dintre arbore, pasăre sau duh, ele devenind pentru ei un întreg univers.
În sfârșit, ca o încheiere, fac apel tot la marele nostru Constantin Brâncuși: „Ceea ce ne face cu adevărat să trăim, este sentimentul permanent al copilăriei; dacă încetăm să mai fim copii, încetăm să mai existăm!”
