Ce semnificație ar avea invocarea Legii privind măsurile de urgență? Cât de largi sunt puterile care ar fi la dispoziția guvernului? Și de ce este numită „ultima soluție”?
Legea privind măsurile de urgență revine adesea în conferințele de presă zilnice ale premierului Trudeau. De fiecare dată primul ministru afirmă că situația în Canada nu necesită invocarea acestei legi, deși recent Ottawa a trimis o scrisoare provinciilor pentru a le întreba dacă Legea privind măsurile de urgență ar putea ajuta Canada în combaterea pandemiei de coronavirus. Potrivit CBC, scrisoarea a fost prezentată ca o „consultare formală”, ea enumerând situații în care Legea ar fi utilă, ca de exemplu procurarea de echipamente medicale sau securizarea lanțului de aprovizionare.
În conferința de presă din 10 aprilie Trudeau a indicat că această scrisoare nu trebuie interpretată ca un pas spre invocarea Legii privind măsurile de urgență. Din contră, a precizat primul ministru, ar fi preferabil ca federalul să nu apeleze la o asemenea măsură și că în prezent toate guvernele provinciale colaborează suficient fără această intervenție.
Ce s-ar întâmpla însă dacă Ottawa ar invoca totuși această lege pentru a face față pandemiei? Ce puteri acordă ea și cât ar dura?
Cunoscută anterior drept Legea Măsurilor de Război, actuala sa formă datează din 1988 și nu a fost niciodată folosită. Ultima dată când federalul a făcut apel la aceste puteri extraordinare a fost în timpul Crizei din octombrie 1970, atunci când membri ai FLQ (Front de libération du Québec) i-au răpit pe vicepremierul provincial Pierre Laporte, care a fost și ucis, și pe diplomatul britanic James Cross, ulterior eliberat. La momentul respectiv Trudeau tatăl era prim-ministrul Canadei.
Legea prevede diverse acțiuni pentru combaterea unor situații urgente, critice, dar temporare, care amenință grav aspecte ale vieții canadienilor și care nu pot fi rezolvate prin nicio altă lege existentă. Există patru tipuri de situații de urgență enumerate în lege: o urgență de bunăstare publică; o urgență de ordine publică; o urgență internațională; o urgență de război.
Actuala pandemie s-ar încadra în prima categorie, în care sunt listate urgențele cauzate de molime, dezastre naturale și poluare.
Legea privind măsurile de urgență acordă puteri importante guvernului federal. Printre acestea se numără reglementarea sau interzicerea călătoriilor în orice zonă din țară, ordonarea evacuărilor, rechiziționarea de bunuri și proprietăți personale, construirea de urgență a unor spitale, controlul distribuției de bunuri și resurse esențiale. Încălcarea oricărei prevederi ale Legii ar atrage o amendă între 500$ și 5,000$ sau o pedeapsă cu închisoarea ce poate merge de la șase luni la cinci ani.
Pentru a o invoca, Ottawa trebuie să avizeze cele zece provincii și să adopte un decret în acest sens. Camera comunelor trebuie apoi să se pronunțe printr-un vot în următoarele șapte zile. În cazul unui vot negativ, decretul este anulat iar Legea nu se aplică. Dacă nu este revocată de Parlament, declarația de urgență este în vigoare timp de 90 de zile, cu posibilitatea de prelungire dacă circumstanțele o impun.
