Pe 22 iulie, Curtea Federală a invalidat acordul dintre Canada și SUA conform căruia o persoană aflată pe teritoriul american nu poate cere statutul de refugiat în Canada și viceversa.
În hotărârea sa, judecătoarea Ann Marie McDonald susține că acest acord, numit Safe Third Country Agreement / Entente sur les tiers pays sûrs, încalcă Secțiunea 7 din Carta canadiană a drepturilor și libertăților (dreptul la viață, libertate și securitate), trimițându-i pe cei ce solicită azil în detenție în Statele-Unite.
„Sancțiunea impusă persoanelor pe care funcționarii canadieni le trimit înapoi în SUA este detenția. Penalizarea faptului de a cere azil nu este conformă spiritului acestui acord și nici convențiilor în baza căruia acesta a fost elaborat”, se arată în hotărârea judecătorească.
Modul în care vecinii de la sud tratează solicitanții de azil „șochează conștiința” într-atât încât aplicarea acordului bilateral încalcă Constituția canadiană, a subliniat, de asemenea, judecătoarea McDonald.
Acordul privind țările terțe sigure a fost contestat în instanță de mai multe persoane fizice și trei organisme: Consiliul canadian al refugiaților, Amnesty International Canada și Consiliul canadian al bisericilor. Toți aceștia susțin că SUA nu mai poate fi descrisă ca o „țară sigură” pentru refugiați, datorită înăspririi reglementărilor privind cererile de azil de către Administrația Trump.
Reamintim că președintele american a încercat să interzică imigrația din țările musulmane și a suspendat amnistia pentru expulzarea imigranților aflați în situație neregulamentară în țările din America Centrală.
Câteva explicații privind Safe Third Country Agreement
Canada și Statele Unite au un acord numit Safe Third Country Agreement. Acest acord elimină posibilitatea (cu câteva excepții) ca o persoană aflată în Statele Unite să poată cere azil în Canada și viceversa. Cu alte cuvinte, o persoană venind din Statele Unite care se prezintă la un punct de frontieră canadian pentru a cere azil este trimisă imediat înapoi, indiferent de motivele pentru care revendică protecție. Aceasta deoarece SUA este considerată o țară sigură pentru azilanți și deci aceștia, odată aflați pe teritoriul american, nu au de ce să se mai prezinte ca refugiați în Canada.
Acordul a fost semnat în decembrie 2002 ca parte a US-Canada Smart Border Action Plan, elaborat după atacurile din 11 Septembrie.
În principiu, el nu este limitat doar la Statele Unite, însă din 2002 și până în prezent, Canada nu a mai desemnat vreun alt stat în această categorie. Pentru a căpăta acest statut, o țară trebuie:
● Să fie membră a Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților (1951) și a Convenției împotriva torturii (1984);
● Să fi semnat un acord privind partajarea responsabilității privind cererile de azil;
● Politicile și practicele sale trebuie să respecte cele două convenții menționate mai sus;
● Bilanțul său în materie de drepturile omului trebuie să indice respectarea acestora.
America lui Trump și refugiații
Imensa și în mare parte nepăzita graniță dintre Canada și Statele Unite este, de la începutul secolului trecut, un exemplu de bună vecinătate, un model pentru întreaga lume de cum două țări pot trăi în pace și prosperitate. O linie relativ invizibilă în mentalul colectiv canadian și american, dar și în practică în ceea ce privește comerțul.
Și totuși, această extraordinară tradiție și-a arătat fragilitatea odată cu instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, când discursul protecționist, amenințările la adresa unor industrii canadiene, renegocierea NAFTA și retorica anti-refugiați s-au instalat în Biroul Oval.
Această retorică ce acaparează spațiul public american de mai bine de patru ani, a făcut ca zeci de mii persoane să considere că rămânerea în SUA reprezintă un potențial risc. Temându-se că nu mai pot beneficia de un proces just în această țară, ele au ales să vină în Canada.
Numai că în virtutea Acordului privind țările terțe sigure, acestea persoane nu s-au putut prezenta la un punct de frontieră canadian pentru a cere azil, căci ar fi fost automat trimise înapoi în SUA și plasate în detenție. Pe de altă parte, o solicitare de azil făcută pe teritoriul canadian nu este supusă acestei interdicții – odată ce pășești în Canada, poți cere azil. Acesta este motivul pentru care în ultimii ani Canada a înregistrat o creștere substanțială a numărului de persoane care au trecut granița neregulamentar, prin câmpuri și păduri și renumitul acum Chemin Roxham, pentru a cere protecție.
Aici intervine Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, adoptată în 1951. Ea prevede că un stat nu poate aplica sancțiuni penale împotriva unei persoane ce traversează frontiera în afara punctelor stabilite de trecere pentru a cere azil, în măsura în care aceasta se predă autorităților, expunând motivele persecuției la care este supusă.
Prin urmare, miile de treceri de frontieră despre care am auzit în ultimii ani nu se pot numi ilegale, atâta timp cât indivizii în cauză s-au predat imediat agenților GRC. Ele nu sunt regulamentare, deoarece nu s-au făcut printr-un punct stabilit de trecere, însă în astfel de situații nu se poate vorbi de „imigrație ilegală”.
Potrivit Immigration, Refugees and Citizenship Canada, din 2017, aproape 57,000 de persoane au intrat neoficial în țară căutând refugiu. Majoritatea au intrat în Quebec și, în așteptarea unei decizii privind statul lor, mulți și-au găsit de lucru în domeniul sănătății, ca îngrijitori – acei faimoși préposés aux bénéficiaires pe care criza COVID-19 i-a arătat ca fiind atât de importanți pentru funcționarea sistemului de sănătate.
Contestarea acestui acord
Contestarea în instanță a Acordului privind țările terțe sigure a venit pe fondul a numeroase apeluri din partea avocaților specializați în problematica refugiaților și din partea activiștilor pentru drepturile omului care cereau suspendarea, măcar temporară, a acordului și posibilitatea de a solicita azil la posturile frontaliere. Aceasta deoarece trecerile neregulamentare ale graniței periclitează, mai ales iarna, securitatea, sănătatea și chiar viața acestor persoane.
NPD-ul s-a alăturat acestor voci, iar Opoziția oficială, Partidul conservator, a declarat că nu se opune unei astfel de suspendări – cel puțin aceasta era poziția conservatorilor la unul din momentele acute ale chestiunii refugiaților proveniți din SUA, în primăvara lui 2017. Acum însă conservatorii și-au schimbat părerea, cerând guvernului să nu renunțe la acord și să meargă în apel.
În primăvara lui 2017, Guvernul Trudeau anunța că nu intenționează să pună capăt acestei înțelegeri bilaterale. Motivele sunt lesne de înțeles, căci în acea perioadă cele două țări se pregăteau de o renegociere spinoasă a NAFTA. Și în prezent suspendarea sa ar putea afecta relațiile diplomatice cu SUA, mai cu seamă că Ottawa și Washington sunt, în ultimii ani, destul de rar pe aceeași lungime de undă privind scena internațională.
Ce se întâmplă acum la frontiera canado-americană?
În imediat, nu se schimbă nimic. Acordul privind țările terțe sigure se aplică în continuare, căci decizia Curții Federale va intra în vigoare în șase luni, în ianuarie 2021, pentru a acorda suficient timp parlamentului să găsească o soluție.
Între timp, guvernul s-ar putea retrage din acest acord bilateral sau ar putea contesta decizia curții. Există deja un precedent în acest sens, guvernul câștigând un apel privind Safe Third Country Agreement în 2008, după ce cu un an înainte judecătorul Michael Phelan de la Curtea Federală a invalidat desemnarea SUA ca țară sigură. Curtea Supremă a refuzat atunci să audieze cazul.
Situația trecerilor neregulamentare în 2020
De la începutul anului, 3,094 solicitanți de azil au fost interceptați de GRC într-un punct neoficial de traversare a frontierei. Dintre aceștia, 3,038 au intrat în Quebec. Majoritatea acestor persoane au ajuns în Canada în primele trei luni ale anului.
În 2019, în prima jumătate a anului au fost înregistrate 6,707 de interceptări la granița cu SUA, dintre care 6,529 în Quebec.
