La data de 14 februarie, premierul Trudeau a invocat Legea privind măsurile de urgență. Aceasta a început să fie aplicată de a doua zi și a fost revocată pe 23 februarie. Ce a însemnat, concret, invocarea acestei legi?

Legea privind măsurile de urgență a acordat puteri speciale guvernului federal pentru a acționa împotriva protestelor ilegale de tipul celor care au ocupat centrul Capitalei și au blocat importante puncte de frontieră cu SUA, împiedicând schimburile comerciale între cele două țări și provocând pagube importante economiei canadiene.

Aplicarea măsurilor a fost limitată în timp – 30 de zile sau mai puțin, dacă situația nu o mai justifică. Ceea ce s-a și întâmplat, căci la nouă zile după ce a intrat în vigoare, recursul la această lege a fost revocat de către guvern. Deși, fiind o lege federală, ea privește întreg teritoriul canadian, utilizarea ei a fost limitată și în spațiu, adică doar acolo unde a fost necesar.

Primul ministru Trudeau a subliniat că nu cere intervenția armatei, ci că prin intermediul acestei legi conferă mai multă putere forțelor de poliție și Jandarmeriei Regale Canadiene (GRC) pentru a împiedica blocarea unor situri considerate strategice.

De asemenea, invocarea acestei legi a avut ca scop și stoparea finanțării, inclusiv din străinătate, a protestului de la Ottawa și a blocadelor de la punctele de frontieră, permițând băncilor să înghețe conturile – personale sau de business – asociate cu acest protest.

Guvernul federal poate îngheța conturi bancare și fără a recurge la această lege. Este vorba de circumstanțe foarte precise, precum cazuri în care există suspiciuni de terorism sau de infracțiuni financiare, însă nu și în situație de blocade ilegale. Legea privind măsurile de urgență a făcut acest lucru posibil și astfel, așa cum relatează CBC, 210 conturi totalizând 7,8 milioane de dolari au fost înghețate. Potrivit GRC, aceste conturi aparțin organizatorilor convoiului și proprietarilor de camioane care au refuzat să părăsească zona de protest. Nu au fost vizate persoanele care au făcut donații prin intermediul campaniilor de crowdfunding. GRC a declarat că nu a oferit o listă de donatori instituțiilor financiare și, potrivit guvernului, Legea măsurilor de urgență nu se aplică retroactiv.

La o săptămână după ce ea a intrat în vigoare, majoritatea conturilor fuseseră deja dezghețate.

Când a fost adoptată această lege?

Legea privind măsurile de urgență a fost adoptată în 1988 de către guvernul conservator al lui Brian Mulroney. Acum ea fost invocată pentru prima dată. Ea a înlocuit Legea privind măsurile de război, utilizată de trei ori în istoria Canadei: în timpul celor două războaie mondiale și în timpul Crizei din Octombrie 1970 din Quebec.*

Principalele deosebiri dintre cele două legi

Legea privind măsurile de urgență se deosebește de predecesoarea sa, Legea privind măsurile de război, prin faptul că este mai limitată.

În primul rând, și cel mai important, ea este supusă, ca toate legile canadiene, Cartei drepturilor și libertăților. Nu este posibil ca un cetățean să fie arestat și reținut fără să fie acuzat, de exemplu, așa cum se putea întâmpla sub precedenta lege, însă ea poate fi folosită pentru a interzice adunările care altfel ar fi fost posibile. Preambulul Legii privind măsurile de urgență specifică faptul că ea permite, temporar, luarea unor măsuri extraordinare care, în vremuri normale, pot fi nejustificabile. În același timp însă se precizează că guvernul nu poate încălca drepturile fundamentale ale cetățenilor, chiar și în situații de criză națională.

În al doilea rând, Parlamentul are ultimul cuvânt, executivul fiind redevabil legislativului. În termen de șapte zile, guvernul trebuie să depună o moțiune în Camera comunelor și Senat prin care să ceară ratificarea declarării Stării de urgență și să explice motivele care au determinat-o. Camera și Senatul dezbat apoi și votează asupra recursului la această lege. Odată ratificată, starea de urgență permite guvernului să ia măsuri prin decret. 

Dacă deputații votează împotrivă, legea încetează imediat să aibă efect. În Senat același lucru: dacă senatorii nu o aprobă, legea nu se mai poate aplica începând din ziua votului împotrivă. Pe 21 februarie, Camera comunelor a aprobat starea de urgență, moțiunea trecând cu 185 de voturi pentru (PLC+NPD+PV) și 151 împotrivă (PCC+BQ). Ea era încă în dezbatere în Senat în momentul când guvernul a decis revocarea sa.

În al treilea rând, acțiunile guvernului pot fi urmărite în justiție. Asociația canadiană a libertăților civile (ACLC) a anunțat deja că se va adresa instanței pentru o revizuire judiciară a deciziei guvernului privind invocarea acestei legi, considerând că este o măsură extremă care trebuie rezervată urgențelor naționale, un standard legal care nu a fost îndeplinit în opinia ACLC.

Este această lege echivalentă cu o lege marțială?

Răspunsul este nu. Legea marțială presupune că un control militar direct este impus, parțial sau total, asupra funcțiilor civile, ca răspuns la o situația de urgență – catastrofă majoră, invazie sau ocuparea unui teritoriu, revolte în masă etc. Armata înlocuiește guvernul, cel mai înalt oficial militar devenind șeful statului, iar populația se află sub autoritatea armatei, cu drepturile individuale și anumite libertăți civile suspendate.

Nu este ceea ce s-a întâmplat în Canada atunci când guvernul Trudeau a invocat Legea privind situațiile de urgență. În cazul de față ea a fost folosită ca să consolideze puterile poliției pentru a emite amenzi și a aresta persoane care blochează orașe, poduri și alte puncte strategice; ca să permită băncilor înghețarea unor conturi persoanele sau corporative fără o decizie judecătorească; și să supună companiile de strângere de fonduri (crowdfunding) la reguli împotriva spălării de bani și finanțării de activități teroriste.

Această lege nu abordează în mod explicit rolul armatei. Intervenția armatei poate face parte din măsurile posibile, însă premierul Trudeau a declarat de la bun început că Legea privind măsurile de urgență nu este invocată pentru a chema armata, că drepturile fundamentale nu vor fi suspendate și că situația de urgență nu prevalează peste Carta drepturilor și libertăților. „Folosirea forțelor militare împotriva populației civile din Canada sau din orice altă democrație este ceva de evitat cu orice preț”, a spus primul ministru.

*Criza din Octombrie

Se referă la evenimentele care au avut loc în toamna anului 1970, în Quebec, atunci când Front de libération du Québec (FLQ), o mișcare separatistă militantă, a răpit atașatul comercial al Marii Britanii la Montreal și a asasinat ministrul provincial al Imigrației și Transporturilor, Pierre Laporte. Premierul de atunci al Quebecului, Robert Bourassa, și primarul Montrealului, Jean Drapeau, au cerut ajutorul federalului. Pierre Trudeau, prim-ministrul Canadei, a trimis armata și a invocat Legea privind măsurile de război, singura dată când această lege a fost aplicată pe timp de pace în Canada. Răspunsul federalului a făcut obiectul unor controverse intense, criticii săi considerându-l disproporționat.

Una din cele mai celebre fraze în istoria politică a Canadei este cea rostită de Trudeau tatăl atunci când jurnalistul CBC Tim Ralphe l-a întrebat, la intrarea în Parlament, până unde este dispus să meargă privind situația de criză din Quebec: „Just watch me” a replicat Trudeau. Patru zile mai târziu, Legea privind măsurile de război a fost invocată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

one + four =