Erin O’Toole este noul lider al Partidului conservator canadian (PCC), după trei tururi de scrutin și o lungă numărătoare a voturilor. O’Toole a câștigat 57% din voturi (19.271 de puncte), în timp ce Peter MacKay, considerat favorit și cel care conducea după primul tur, s-a clasat pe locul doi cu 14.528 de puncte. Performanța lui O’Toole în Quebec a fost imediat subliniată, el câștigând detașat această provincie.

Pentru a deveni șef al PCC un candidat trebuie să acumuleze minim 16.901 de puncte. Dintre cei 269.000 de membri ai partidului, au votat 174.849, un număr record pentru o cursă la șefia unui partid politic canadian.

Rezultatele au fost anunțate luni, 24 august, puțin după ora una dimineața, deși în mod normal ele erau așteptate duminică, în jurul orei 18:00. Întârzierea s-a datorat unor dificultăți la numărarea voturilor: câteva mii au fost rupte de mașinile de numărat, astfel că personalul a trebuit să scrie de mână opțiunile de pe aceste buletine de vot deteriorate.

În primul său discurs ca lider al PCC, Erin O’Toole a promis să unească partidul, divizat după o cursă marcată de pandemie, și a atacat guvernul liberal Trudeau.

În vârstă de 47 de ani, O’Toole este deputat, din 2012, în circumscripția Durham din Ontario. În 2015, el a fost ministru Veteranilor în Guvernul Harper. De profesie avocat, noul lider al conservatorilor a fost membru al Forţelor Aeriene Regale Canadiene (RCAF).

În 2017, a încercat pentru prima dată să devină liderul PCC, însă a pierdut în fața lui Andrew Scheer, clasându-se pe locul trei. Prezentându-se ca un „conservator adevărat”, O’Toole a căutat în special sprijinul moderaților și a celor de centru dreapta din Partidul conservator.

În timpul campaniei, el a promis să abroge taxa pe carbon, să ridice restricțiile asupra armelor de foc recent impuse de guvernul liberal și să limiteze investițiile chinezești în Canada. De asemenea, O’Toole dorește să creeze o comisie de anchetă pentru pandemie, să criminalizeze blocarea căilor ferate sau a porturilor, să ofere Quebecului mai multă autonomie în anumite probleme și să negocieze un acord de liber schimb cu alți membri ai Commonwealth-ului. El s-a angajat să nu știrbească din drepturile femeilor și ale comunității LGBTQ, considerând că direcția spre care trebuie să se îndrepte Partidul conservator este cea de a nu suspenda drepturi deja câștigate de canadieni.  

Noul lider al PCC s-ar putea afla în campanie electorală chiar în această toamnă. Pe 18 august prim-ministrul Trudeau a suspendat lucrările Parlamentului până la sfârșitul lunii septembrie. Noua sesiune parlamentară va debuta în data de 23 septembrie, cu un discurs al tronului, care, conform tradiției, va fi supus unui vot de încredere. Potrivit CBC și Radio-Canada, un nou buget sau o actualizare la nivel economic va fi depusă la scurt timp după acest discurs. De menționat că lucrările obișnuite ale Parlamentului erau oricum programate să se reia în săptămâna lui 20 septembrie.

Dacă guvernul minoritar liberal nu va obține votul de încredere al Parlamentului, Canada se va pregăti de noi alegeri federale. Premierul Trudeau a declarat însă că reluarea activității parlamentare într-o lună de acum încolo nu constituie o stratagemă pentru a provoca noi alegeri. Potrivit acestuia, discursul tronului prezentat cu opt luni în urmă, atunci când liberalii au câștigat din nou alegerile formând un guvern minoritar, nu mai este aliniat cu realitatea cu care canadienii se confruntă la ora actuală și că, prin urmare, prezentarea unei noi viziuni este necesară.

CITIȚI ȘI:

Scandalul WE și impactul său asupra guvernului minoritar liberal
Canada: Portretul economiei și finanțelor publice