Pe 3 octombrie vor avea loc noi alegeri în Quebec. Așa cum s-a întâmplat și în campania electorală de acum patru ani, și acum vechea dezbatere dintre suveranitate vs. federalism a fost abandonată în favoarea unor chestiuni mult mai presante. Pentru mulți, prezentul este unul dominat de creșterea costului vieții și, prin urmare, acest subiect este unul fierbinte, în jurul căruia partidele politice s-au concentrat. Un altul este sănătatea, devenită deja leitmotiv în campaniile electorale provinciale. Mai jos, câteva observații despre aceste două chestiuni arzătoare.

Costul vieții și inflația

Inflația continuă să scadă în Quebec, de la 8,1% în iunie, la 7,3% în iulie și 7,1% în august (în Canada se remarcă aceeași tendință, rata inflației situându-se la 7,0% luna trecută). Creșterea costului vieții rămâne însă principala preocupare a alegătorilor din Quebec, depășind sănătatea, potrivit unui recent sondaj de opinie Angus Reid.  

Partidele aflate în cursa electorală propun care mai de care soluții pentru „a pune mai mulți bani în portofelele quebechezilor”. Coalition Avenir Quebec (CAQ), actualul partid de guvernământ, promite cetățenilor un cec de 500$; Québec solidaire (QS) are în plan o înghețare a tarifelor de electricitate; Partidul conservator (PCQ) vrea să abolească taxele provinciale pe benzină; Parti québécois (PQ) sugerează mai degrabă o plafonare a prețului la pompă; iar liberalii (PLQ) se angajează să reducă impozitele. 

Un ajutor financiar de genul celor menționate mai sus pare o idee bună la prima vedere pentru a răspunde îngrijorărilor populației privind costul ridicat al vieții, însă există voci care susțin că astfel de măsuri, într-un context inflaționist ca cel actual, nu ar face altceva decât să toarne gaz pe foc. Dacă guvernul injectează miliarde de dolari în economie prin intermediul reducerii de taxe și impozite, acești bani vor servi consumului, ceea ce va stimula în continuare creșterea prețurilor. Or, acest lucru este contrar eforturilor Băncii Canadei, care, prin multiple majorări consecutive ale dobânzii de referință, încearcă să reducă cheltuielile particularilor și companiilor pentru a calma inflația, afirmă titularul Catedrei de cercetare în fiscalitate și finanțe publice de la Universitatea din Sherbrooke, Luc Godbout, citat de L’Actualité.

El amintește și faptul că nu e prima oară când politicienii propun o scădere a taxelor pe carburant pentru a ameliora situația financiară a quebechezilor. O astfel de măsură a fost chiar pusă în practică, în 1983, de către Jacques Parizeau, pe vremea când era ministru de Finanțe. Șase luni mai târziu, menționează Luc Godbout, Parizeau recunoștea eșecul acestei măsuri, de pe urma ei profitând nu simplii cetățeni, ci diverși actori din industria petrolieră.

Ce ar funcționa mai bine pentru a atenua din efectele inflației asupra buzunarelor ar fi o mai frecventă indexare a sistemului fiscal, prestațiilor de ajutor social și pensiilor (Régime de rentes du Québec) între altele, susține fiscalistul.

În prezent, Quebecul indexează toate acestea o dată pe an, bazându-se pe Indicele prețurilor de consum (IPC) pentru Quebec, furnizat de Statistique Canada. Indexarea se face la fiecare 1 ianuarie, însă rata este calculată în funcție de media IPC pe 12 luni încheiate la 30 septembrie. Din această cauză, indexarea în Quebec este mereu în urma inflației. Dar, dacă operațiunea s-ar face de mai multe ori pe an, acest efect s-ar atenua. Federalul, de exemplu, o face la fiecare trei luni. Pe termen lung, impactul asupra finanțelor Quebecului ar fi redus, însă în imediat persoanele cu venituri mici ar beneficia de un ajutor real, concret, pentru a face față inflației, este de părere Luc Godbout.

Opinia sa este partajată și de Collectif pour un Québec sans pauvreté care reclamă o indexare trimestrială în loc de anuală.

Ideea de a contracara inflația cu măsuri care vizează segmentele de populație cu mai puține resurse financiare este susținută și de alți experți, precum Henri Thibaudin, economist și co-fondator al companiei de modelare economică Daméco. Potrivit L’Actualité, pe lângă indexarea prestațiilor, acesta dă exemplul tichetelor sociale pentru achiziția de produse alimentare, folosite în Franța sau Statele Unite. O altă opțiune ar putea fi și accesul gratuit la transportul în comun pentru cei cu venituri mici.

Pe scurt, ar fi nevoie de politici publice care chiar dacă n-ar avea efectul scontat de partide în campania electorală, ar avea un impact social mult mai puternic vizând persoanele cu venituri mai modeste.

Sănătatea

Sănătatea a devenit un subiect fierbinte de campanie mai ales de când ministrul Christian Dubé și-a exprimat dorința de a înființa „mini-spitale” administrate privat. Celelalte partide politice au profitat la rândul lor de această campanie electorală pentru a se pronunța asupra prezenței sectorului privat în sistemul de sănătate.

Iată cum se poziționează diversele partide privind această chestiune: conservatorii vor un sistem privat care să concureze cu cel public. Concret, PCQ propune înființarea unui proiect-pilot care să confere administrarea spitalelor unor companii private cu experiență în domeniu, permițând în același timp asiguratorilor privați să concureze cu Regie de l’assurance maladie (RAMQ).

CAQ dorește, de asemenea, să facă mai mult loc sectorului privat în sănătate prin construirea a două centre medicale, în estul Montrealului și la Quebec, care ar urma să fie în întregime gestionate de companii private. Aceste „mini-spitale” ar fi acoperite integral de RAMQ în ceea ce privește serviciile medicale oferite, dar construcția și gestionarea lor ar fi privată.

QS și PQ sunt pe aceeași lungime de undă, ambele declarându-se împotriva ideii de a introduce mai multă privatizare în sistemul public de sănătate. Liberalii se raliază și ei acestei opinii, dar până la un punct, căci Dominique Anglade, șefa PLQ, este de părere că sectorul privat poate face posibilă accelerarea unor intervenții chirurgicale.

Într-o luare de poziție publicată în La Presse, Conseil des entreprises privées en santé et mieux-être, un organism care reunește companiile private care furnizează servicii de sănătate, invocă un sondaj Léger dat publicității în luna martie care arată că o solidă majoritate a populaţiei din Quebec, 77%, nu are niciun fel de obiecție privind sursa îngrijirilor medicale – privată sau publică – atâta timp cât guvernul asumă cheltuielile.

Noțiunea de „privat” în sănătate nu e nouă. Există deja unități sau centre medicale care oferă servicii publice gestionate de sectorul privat – acele „établissements privés conventionnés”. Un exemplu: centrele de îngrijiri de lungă durată destinate vârstnicilor, faimoasele CHSLD-uri, care pot fi private și subvenționate de guvern. Sursa lor de finanțare este guvernul, însă sunt conduse de un particular, proprietar al imobilului, care deține un permis eliberat de ministerul Sănătății. Alte exemple sunt grupurile de medicină familială (GMF) sau clinicile de radiologie

Există desigur și unități care aparțin complet sectorului privat, ca de exemplu reședințele private pentru vârstnici (RPA) sau CHSLD-urile private.

Cu alte cuvinte, sectorul privat este deja implantat în sistemul de sănătate quebechez.

Totuși, cea mai mare grupare sindicală din sectorul sănătății, Fédération de la santé et des services sociaux (FSSS-CSN), care numără 140.000 de membri, pledează pentru ca finanțarea, managementul și furnizarea de îngrijiri și servicii medicale să fie 100% publice. Aceasta deoarece privatizarea duce la crearea unui sistem de sănătate cu două viteze sau face contribuabilii să plătească pentru profiturile companiilor private.

Realitatea este că serviciile oferite de sectorul privat costă mai mult deoarece trebuie să existe o marjă de profit pentru ca ele să fie rentabile. „Chiar dacă guvernul este cel care asumă cheltuielile via carte soleil, în cele din urmă tot noi, societatea, plătim”, se arată într-un comunicat al FSSS-CSN.

În încheiere, câteva cuvinte despre ce spun sondajele. Deși CAQ pare să înregistreze o scădere în intențiile de vot comparativ cu luna august, datele din toate sondaje de opinie de până acum (Léger, Mainstreet Research, Angus Reid, Segma Recherche, Research Co.) arată că niciun alt partid nu a reușit să se afirme ca o alternativă reală la guvernare. CAQ rămâne așadar în zonă majoritară. Bătălia electorală este una în trei – PLQ, QS și PCQ – pentru a forma Opoziția oficială.

Reamintim că pentru un guvern majoritar este nevoie de câștigarea a cel puțin 63 de locuri în parlament.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

− 8 = one