Alegerile federale din această toamnă se profilează ca unul dintre cele mai importante momente electorale ale Canadei din ultimele decenii. În articole precedente am abordat două subiecte care apar deja pe radarul dezbaterilor fierbinți ce vor anima campania electorală: politica de imigrație și taxa pe carbon (Politica de imigrație a Canadei, între două tendințe majore și Taxa pe carbon, un subiect asaltat de mituri si fake news). În acest articol mă voi opri asupra unei schimbări majore în peisajul politic canadian, survenită recent, care își găsește corespondent și în politica altor țări, dar care prezintă și unele trăsături specific canadiene.

De mai mulți ani politologii vorbesc despre desuetudinea în care noțiunile de dreapta și stânga politică au căzut, în special în ultimul deceniu în care curentul populist a devenit una din cele mai importante forțe ce acționează asupra democrațiilor liberale. Nu în sensul că nu ar mai exista două viziuni diferite care animă dezbaterile, ci mai degrabă că acestea nu mai corespund polilor clasici ai axei politice, pe lângă faptul că diferențele dintre ele s-au adâncit atât de mult încât de multe ori ideea de compromis, de a naviga politic pe centru, pare imposibilă.

Avem pe de-o parte o populație cosmopolită, favorabilă diversității, imigrației, comerțului liber, o populație care consideră adresarea schimbărilor climatice o prioritate stringentă și care preferă politici bazate pe probe (științifice) și elemente concrete, raționale. Pe de altă parte, avem o populație care privește diversitatea cu neîncredere și imigrația cu rezervă, o populație mai degrabă parohială, disprețuitoare la adresa presei, sceptică privind știința, care consideră fenomenul schimbărilor climatice secundar economiei și situației lor personale. The Economist a lansat o nouă terminologie, folosind imaginea podurilor mobile care odinioară permiteau sau interziceau accesul într-o cetate, pentru a descrie prima categorie de indivizi ca având o gândire drawbridge-down iar cea de-a doua categorie una drawbridge-up.

Cele două viziuni corespund celor două partide majore de pe scena federală canadiană, Partidul liberal canadian (PLC) și respectiv Partidul conservator canadian (PCC), însă nu și categoriilor clasice de stânga și dreapta politică, așa cum mulți sunt tentați să creadă. PLC nu poate fi considerat de stânga – de altfel, niciodată liberalii nu au aparținut acestei sfere politice, asocierea actuală este o manipulare care speculează ignoranța electoratului. Similar, PCC se îndepărtează din ce în ce mai mult de ceea ce dreapta clasică reprezintă.   

Când ne gândim la alegătorul de dreapta, conservator, ne gândim la o persoană matură, mai în vârstă – o prezumție valabilă nu doar în Canada, ci peste tot în lume. Bătrânii votează diferit de tineri și tind să prefere conservatorii.

O altă trăsătură asociată, în general, acestei orientări politice este situația materială: ne gândim la conservatori ca la persoane nu doar mai în vârstă, ci și mai așezate, mai confortabile financiar decât media. Uitându-ne la portretele votanților tipici de la alegerile federale din 2011 vedem că într-adevăr cei conservatori aveau un venit median anual de 60,000$, superior celor care au preferat liberalii sau noii democrați, al căror venit median anual era de 49,000$. Dacă luăm în considerare genul și rasa, votantul conservator apare ca bărbat, alb, mai în vârstă și mai bogat decât media.

Partidul conservator din ziua de azi condus de Andrew Scheer nu este însă același partid conservator de pe vremea lui Harper. Schimbarea este majoră și s-a operat în decurs de doar câțiva ani.

Cei care gravitează în jurul acestui partid în ziua de azi nu mai sunt doar cei mai în vârstă. Demolând opinia convențională că tinerii îmbrățișează vederi și valori progresiste, milenialii, categoria demografică cea mai însemnată numeric la nivel electoral în Canada, au contribuit considerabil la victoria lui Doug Ford și a conservatorilor ontarieni la alegerile provinciale de anul trecut – în special bărbații din această generație. 

Suporterii conservatori nu sunt nici mai avuți. O anchetă socială efectuată de Ekos Research în septembrie 2018 a revelat că PCC are un net avantaj în categoria electorilor fără studii superioare, care fac parte din ceea ce numim clasa muncitoare. Aceasta reprezintă probabil cea mai importantă transformare în peisajul politic canadian, nu doar față de alegerile federale de la începutul acestui deceniu ci față de cele precedente, din 2015: PCC a devenit un partid ce captează suportul celor vulnerabili în economia actuală, celor afectați de comerțul liber, globalizare și avansul tehnologic.

Cea mai paradoxală transformare este însă cea care ține de rasă/origine etnică. Tradițional, electoratul cel mai divers a aparținut liberalilor, Partidul conservator fiind în general portretizat ca o „citadelă albă”, a celor stabiliți aici de generații. Nu mai e cazul acum, căci o parte semnificativă dintre noii canadieni, mulți dintre ei aparținând minorităților vizibile, se aliniază cu PCC. Aceasta în ciuda opiniilor vizavi de diversitate și imigrație pe care populația drawbridge-up le nutrește, confirmate de același sondaj Ekos din septembrie 2018, în care 65% dintre suporterii conservatori au afirmat că se primesc prea mulți imigranți care nu sunt albi în Canada! Și deși o majoritate dintre canadieni este încă foarte deschisă imigrației, opoziția devine din ce în ce mai intensă.

O explicație posibilă constă în faptul că mulți dintre noii canadieni provin din țări dominate de conservatism social, unde religia are o puternică influență atât sfera publică cât și cea privată. Prin urmare, aceștia sunt mult mai reticenți în a accepta căsătoriile între persoane de același sex sau feminismul – ba mai mult, le privesc ca pe ceva imoral, ca pe un asalt asupra valorilor lor personale. 

Tineri, în majoritate bărbați, vulnerabili economic, nesiguri cultural și adesea furioși pe realitățile cu care se confruntă – așa s-ar putea caracteriza infuzia de suporteri pe care Partidul conservator canadian a primit-o de la precedentele alegeri și până în prezent. Nutrind o viziune nostalgică asupra unui trecut idealizat, când lucrurile păreau mai simple, mai așezate, ei reprezintă totodată și segmentul de populație cel mai receptiv la curentul populist.

Paralelele cu situația din SUA care a dus la alegerea lui Donald Trump ca președinte sunt inevitabile. Butoiul cu pulbere populist există și în Canada, însă el este evitabil atâta timp cât suntem dispuși să confruntăm problemele care îi împing pe acești oameni să îmbrățișeze populismul și mentalitatea drawbridge-up: inegalitatea veniturilor, stagnarea sau înrăutățirea nivelului de trai, excluziunea socială. 

CITIȚI ȘI:

Despre populism, de la stânga la dreapta
Orice, oricine…
Democraţia deturnată