Anul 2018 va fi unul crucial pentru Republica Moldova. După 26 de ani de independență, iată că acest stat, apărut pe harta lumii în 1991 ca urmare a destrămării URSS, încă nu s-a lămurit nici cu propria identitate, nici cu vectorul de dezvoltare. Tranziția se pare că devine un modus vivendi pentru societatea moldavă derutată, iar ideea de a „suge de la două vaci”, adică de a merge concomitent și spre est și spre vest, pare să devină cartea sa de vizită.

Alegerile parlamentare care se vor desfășura, probabil, în noiembrie 2018, ar putea constitui un moment de cotitură pentru Republica Moldova. Cu toate că din 2010 încoace în Basarabia la putere s-au aflat partide pro-europene, Moscova nu a renunțat pentru nicio clipă la acest spațiu. Metodele folosite de Kremlin pentru satisfacerea poftelor sale imperiale sunt astăzi cunoscute lumii întregi: coruperea liderilor, infiltrarea agenților, distrugerea încrederii populației în reforme, instigarea la ură, răspândirea de fake news, războaiele hibride etc, etc.

Ce putem spune astăzi despre raportul de forțe din Republica Moldova, așa cum se vede acesta de aici, din Montreal? Există în acest moment câțiva „jucători” de bază la masa politică basarabeană.

PARTIDUL SOCIALIȘTILOR (PSRM)
Acesta îl are ca lider pe Igor Dodon, cel care a câștigat alegerile prezidențiale în noiembrie 2016 și care declară deschis că: „…parteneriatul strategic cu prietenii noștri din Rusia (…) nu poate constitui un subiect pentru negocieri.”. Ultimul sondaj, realizat acum o lună de International Republican Institute (IRI) arată că simpatiile etnicilor ruși și ale electoratului aflat preponderent la țară, consumatori fideli ai propagandei rusești, sunt de partea PSRM și a „estului”, în proporție de 34%. Acest procent este unul real, dar nu este bătut în cuie.

Liderul PSRM și promotorul liniei dure pro-rusești, Igor Dodon, are marele handicap de a se afla în imposibilitatea de a promova politicile pro-rusești la nivel legislativ și executiv. Președintele are împuterniciri limitate, întrucât Republica Moldova este un stat parlamentar. Orice decizie ar dori să ia președintele, aceasta poate fi „răsturnată” de parlament, unde socialiștii numără doar 24 de deputați (din 101). Anume așa s-a întâmplat când președintele, tot el comandant suprem al Forțelor Armate,  a încercat să se opună repetat procedurii de numire în funcție a ministrului apărării. Curtea Constituțională a stabilit că şeful statului încalcă Legea Supremă. Bătălia a fost pierdută de către Igor Dodon, ministrul fiind numit în funcție de către președintele Parlamentului. Și nu e unicul caz de eșec al liderului PSRM.

Problemele lui Dodon par să aducă prejudicii imaginii partidului său. Totuși,  deschiderea pentru Rusia a electoratului nostalgic, în special a celui de la sate, trecut demult de vârsta tinereții și supus unei presiuni propagandistice nemaivăzute din partea posturilor de televiziune rusești, dar și din partea preoților Mitropoliei Moldovei, supuse Moscovei, nu poate fi ignorată. Precum nu poate fi ignorat electoratul din Transnistria și Găgăuzia, susținător „din oficiu” al Moscovei.

PARTIDUL ACȚIUNE ȘI SOLIDARITATE
Formațiunea care urmează în rating este partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), condus de Maia Sandu, cea care a mobilizat electoratul pro-european și democratic la alegerile prezidențiale de anul trecut. Cu peste 47% din sufragiile electoratului, Maia Sandu a fost la un pas de a deveni președintele Republicii Moldova. La Montreal, liderul PAS a adunat peste trei mii de votanți și doar numărul limitat de buletine nu i-au permis să ia mai mult.

Astăzi PAS întrunește, conform sondajului IRI, 23% din opțiuni. Nu este chiar rezultatul  scrutinului prezidențial, dar e un procent onorabil. Dacă totul merge bine, PAS are șanse să ocupe un loc confortabil în viitorul parlament. Totuși, zarurile încă nu sunt aruncate.

După mine, Maia Sandu și partidul său au și câteva puncte slabe. Primul, axarea exacerbată pe persoana lui Vladimir Plahotniuc, liderul PDM. Incapacitatea Maiei Sandu de a se detașa de lupta cu Plahotniuc îi poate juca feste, pentru că nu-i permite să analizeze obiectiv și la rece situația în ansamblu. Mesajul „jos oligarhul cutare” nu poate servi drept slogan electoral câștigător. Un program serios trebuie să fie axat pe ceva constructiv, nu pe ceva ce trebuie distrus.

Al doilea punct slab al liderului PAS este ignorarea în mesajul său a factorului geopolitic. Maia Sandu refuză să abordeze la modul serios tema pericolului alunecării Republicii Moldova pe filiera rusească. Explicațiile sale că mai întâi trebuie dată jos mafia, preluată puterea și abia după aceea discutate problemele geopolitice, nu țin.

În sfârșit, al treilea punct slab este, după părerea mea, solidarizarea cu Andrei Năstase, liderul Platformei DA, care are un mesaj populist și prea radical și care cam sperie electoratul cumpătat și echilibrat al PAS-ului. Lipsa de experiență politică a Maiei Sandu s-ar putea compensa cu consolidarea unei echipe puternice. Să sperăm că PAS va folosi judicios timpul rămas până la alegeri pentru a stabili  candidați solizi pe circumscripții și va intra în parlament cu un număr cât mai mare de deputați.

PARTIDUL DEMOCRAT
A treia forță pe scena politică moldavă este Partidul Democrat, aflat acum la guvernare. În pofida unei imagini negative, de multe ori meritate, de învinuiri de corupție și uzurpare a puterii, PDM și liderul său, Vlad Plahotniuc, reprezintă astăzi, obiectiv,  forța care susține ferm vectorul european al Republicii Moldova, consolidează relațiile cu România și oferă electoratului un exemplu de reforme, fie și insuficiente, și de stabilitate. PDM va folosi, bineînțeles, toate resursele administrative pentru a căpăta un loc important în viitorul for legislativ.

În sfârșit, nu poate fi trecut cu vederea cel de-al patrulea actor politic, chiar dacă încă nu intră în sondaje. Traian Băsescu, fostul președinte al României, este astăzi o piesă vizibilă în puzzle-ul politic basarabean. Desemnarea sa ca președinte de onoare al Partudului Unității Naționale  (PUN), condus de două personalități distincte, Anatol Șalaru și Ana Guțu, a fost o găselniță pentru unioniști. Acum, ideea Unirii, împărtășită conștient și inconștient de o bună parte a românilor basarabeni, va căpăta un contur mai clar.

Descinderea echipei lui Traian Băsescu în satele și orașele Republicii Moldova va retrezi, fără îndoială, sentimentele naționale ale basarabenilor. Dacă până acum partidele unioniste nu treceau de 1-2% la alegeri, iar mesajul unionist nu aduna mai mult de 10-15% de simpatizanți, acum situația se poate schimba radical. Chiar și lipsirea lui Traian Băsescu de cetățenia Republicii Moldova, alt matrapazlâc de-al lui Dodon, poate avea un efect invers și deveni un atu în campanie, anume PUN poate fi surpriza scrutinului din 2018.

Dacă cele trei partide pro-europene, PAS, PDM și PUN, vor lua un procent onorabil la viitorul scrutin, o noua Alianță pentru UE și pentru România va fi posibilă, chiar dacă astăzi unii neagă un asemenea scenariu. Două evenimente mari, Centenarul Unirii și alegerile parlamentare, vor dinamiza  evenimentele anului 2018 din Republica Moldova. Cu certitudine, și comunitatea de limba română din Montreal se va implica activ. Cu alte cuvinte, ne așteaptă un an fierbinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

nine + one =