Doi cercetători americani au efectuat un studiu statistic asupra cutremurelor de mare intensitate din trecut, ajungând la concluzia că începând cu anul următor numărul cutremurelor de mare intensitate ar putea să crească din cauza încetinirii rotației Pământului.
Cutremurele de mare intensitate distrug orașe și curmă multe vieți. La ora actuală, nu există metode pentru a afla când și unde s-ar putea produce astfel de cutremure, motiv pentru care orice teorie ce ar putea să prevadă oarecum aceste fenomene este privită cu mult interes, atât de oamenii de știință, cât și de publicul larg. În acest context, un studiu prezentat recent de doi cercetători americani la Geological Society of America a stârnit mult interes, dar și multe discuții. Roger Bilham și Rebecca Bendick, de la Universitățile din Colorado și respectiv Montana, au efectuat un studiu statistic asupra cutremurelor care au avut loc din 1900 până în prezent. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Geophyscal Research Letters.
Cei doi au ajuns la concluzia că marile cutremure au loc în clustere cu durata de până la cinci ani. În anii de activitate intensă se înregistrează circa 25-30 mari cutremure, față de cele aproximativ 15 dintr-un an „normal”.
Observând această regularitate, Bilham și Bendick au încercat să găsească o explicație. Ceea ce au propus are de-a face cu încetinirea vitezei de rotație a Pământului. Această încetinire ar genera cicluri de cutremure de intensitate mare – mai mare de 7 grade pe scara Richter – cu durata de cinci ani.
Viteza de rotație a Pământului este în continuă micșorare, dar diferențele sunt extrem de mici, imperceptibile de-a lungul vieții noastre. Încetinirea vitezei de rotație este datorată forței de atracție dintre planeta noastră și Lună. Zona mai apropiată Lunii resimte o forță de atracție gravitațională mai puternică, în timp ce partea mai îndepărtată resimte o forță mai mică. Aceasta diferență de forțe creează frecare și ar avea ca efect încetinirea rotației Pământului. Din această cauză, acum circa 600 de milioane de ani, o zi dura doar 21 de ore, în loc de cele 24 din prezent. Un an terestru dura în acea perioadă îndepărtată 400 de zile (de 21 de ore). Într-un an o zi „crește” cu câteva milisecunde – ceea ce, de-a lungul vieții noastre, nu produce efecte vizibile. Totuși, aceste variațiuni ar putea avea efecte geologice, ca de exemplu modificări în forma nucleului Pământului. În timpul acestor fenomene, mantaua aderă mai mult la scoarța terestră, astfel încât datorită variațiunilor de viteză în rotația Pământului s-ar genera o diferență între viteza scoarței solide și a mantalei, ceea ce ar duce în final la eliberarea tensiunilor create sub formă de cutremure.
După cum se știe, structura Pământului cuprinde trei straturi, împărțite la rândul lor în sub-straturi: nucleul, ce se întinde în adâncime între 5.100 și 6.371 km și este alcătuit din nucleul interior (solid) și cel exterior (consistență fluidă); mantaua, alcătuită din roci plastice și având grosimea de 2.900 km, care se împarte în mantaua internă, zona de trecere și mantaua externă, aceasta din urmă cuprinzând o zonă numită „asthenosferă”, cu o consistență moale, ce permite mișcarea de derivă a continentelor și joacă un rol important de tampon în atenuarea vitezei de propagare a undelor seismice; scoarța sau „crusta Pământului”, stratul de la suprafață și cel mai subțire (40 km grosime).
Cutremurele, dacă e să dăm crezare studiului celor doi americani, se intensifică pe perioade cu durata de până la cinci ani. Următoarea astfel de perioadă ar trebui să înceapă în 2018, cele mai intense cutremure având loc în zonele tropicale, în care trăiesc miliarde de oameni.
Acest studiu a generat intense discuții și dezbateri între oameni de știință. Nu există încă o explicație convingătoare că într-adevăr ar exista aceste clustere de cutremure și că ele ar avea legătura cu viteza de rotație a Pământului. Nu a fost propus un mecanism fizic convingător care să stabilească o legătură clară între cele două fenomene. Totuși, studiul a atras atenția asupra importantei continuării unei analize științifice asupra cauzelor marilor cutremure. Aceste cauze sunt complexe și ar putea avea mai multe explicații, nu doar una singură.
Vom vedea deci în 2018 dacă într-adevăr numărul cutremurelor de mare intensitate, în special în zonele tropicale, care ar putea fi afectate mai puternic, va crește sau nu. O eventuală intensificare ar putea aduce noi dovezi asupra validității teoriei legăturii dintre cutremure și încetinirea vitezei de rotație terestră. Evident, nimeni nu speră ca această teorie să fie valabilă, ba dimpotrivă, speranța este ca numărul cutremurelor să fie extrem de mic.
