Cu o competiție științifică planetară și mize financiare enorme, cercetările pentru un vaccin împotriva COVID-19 avansează cu o viteză inedită. Numeroși factori intră în joc atunci când vine vorba de siguranță, eficacitate, distribuție și accesibilitate a unui vaccin. Actuala pandemie are multiple fațete, de la criza de sănătate publică, la cea socio-economică, la jocuri politice, dileme etice și o acutizare a neîncrederii populației în guverne și autorități.
Câte vaccinuri sunt acum în fazele de testare?
Există la ora actuală circa 30 de vaccinuri potențiale împotriva COVID-19, aflate în diverse faze de testări umane în lume. La jumătatea lunii iunie, numărul lor era 11. Majoritatea se află în fazele unu sau doi. Doar 6 din aceste vaccinuri potențiale au ajuns într-un stadiu avansat, în faza trei, în care eficacitatea tratamentului este măsurată la scară largă.
Printre acestea se află vaccinul dezvoltat de compania americană Moderna în colaborare cu National Institutes of Health tot din SUA, care la sfârșitul lunii iulie a debutat această ultimă fază a studiilor clinice pe 30,000 de voluntari.
Trei alte potențiale vaccinuri, chinezești, au intrat în faza a treia la jumătatea lui iulie: cel al laboratorului Sinovac, testat pe 9,000 de cadre medicale în Brazilia, în parteneriat cu Institutul de cercetare Butantan, și alte două ale laboratorului Sinopharm, dezvoltate cu Wuhan Institute of Biological Products și respectiv cu Beijing Institute of Biological Products. Ambele sunt testate în EUA, fiecare pe câte un grup de 5,000 de voluntari.
Un alt proiect de cercetare aflat în faza a treia a studiilor clinice este unul european, condus de cercetători de la Universitatea Oxford, în colaborare cu compania farmaceutică suedezo-britanică AstraZeneca. Acest vaccin potențial este testat în Marea Britanie, Brazilia, Africa de Sud și SUA.
Există, de asemenea, și colaborarea germano-americană, prin intermediul BioNTech și Pfizer. Pe 27 iulie, potențialul vaccin dezvoltat de această colaborare a intrat în faza 2/3 combinată, fiind testat pe 30,000 de voluntari din SUA, Argentina, Brazilia și Germania. O modalitate de a accelera dezvoltarea unui vaccin este combinarea etapelor de testare. Rezultatele preliminare pentru acest vaccin, pentru fazele 1 și 2 combinate, conduse în SUA și Germania, s-au dovedit încurajatoare.
Pe lângă aceste vaccinuri intrate în fazele de testare umană, există peste 135 de astfel de proiecte, aflate în fază preclinică de elaborare.
Care sunt tehnicile de dezvoltare ale unui vaccin?
Există mai multe tipuri de vaccinuri, în funcție de tehnologia folosită. Toate funcționează însă pe același principiu fundamental: stimularea sistemului de apărare al organismului pentru a răspunde unui invadator – virus, bacterie, parazit – și a produce imunitate pentru viitor, fără a cauza boala respectivă.
Metodele clasice presupun utilizarea unui virus întreg, mort sau atenuat, care este apoi injectat în corpul unei persoane. Sistemul imunitar reacționează la proteinele specifice pe care virusul le produce, de obicei cele care învelesc materialul său genetic ADN sau ARN, formând anticorpi specifici. Așa s-au creat vaccinurile împotriva variolei, rujeolei sau vaccinul antigripal. Echipele laboratoarelor Sinovac și Sinopharm din China lucrează la un astfel de tip de vaccin, cu un virus inactiv.
Alte vaccinuri, mai recente, reușesc să genereze un răspuns imun robust cu doar un fragment al unui virus, o proteină. Vaccinurile bazate pe proteine sunt mai ușor și mai ieftin de produs și reprezintă la ora actuală cel mai utilizat tip.
Și mai inovatoare sunt vaccinurile care folosesc un vector viral pentru a provoca un răspuns imunologic din partea organismului. Este cazul vaccinului colaborării dintre Universitatea Oxford și AstraZeneca. Acest tip de vaccin se bazează pe un virus modificat – în cazul vaccinului Oxford este vorba de un adenovirus de la cimpanzei numit ChAdOx1.
O altă categorie de vaccinuri este cea bazată pe materialul genetic al unui virus. Aceste vaccinuri depun ARN-ul sau ADN-ul unui virus în celule umane, molecula de ARN sau ADN din vaccin învățând apoi celulele să producă proteina necesară pentru declanșarea unui răspuns imun. Vaccinurile dezvoltate de Moderna și BioNTech sunt de acest tip, bazându-se pe ARN-ul coronavirusului. Vaccinurile ARN sau ADN sunt mai costisitoare, dar au avantajul că se pot produce mai rapid decât cele tradiționale. Problema cea mai mare este însă faptul că deși această tehnologie există de aproape 30 de ani și a arătat rezultate promițătoare în faze preclinice, ea nu a reușit să producă un vaccin funcțional pentru vreo boală umană.
Faptul că există mai multe vaccinuri potențiale în curs de a fi testate și mai ales faptul că ele sunt de mai multe tipuri este un lucru îmbucurător, căci astfel cresc șansele de a avea un vaccin viabil într-un viitor nu foarte îndepărtat.
O cursă contra cronometru
Peste tot în lume, procedurile de dezvoltare a unui vaccin împotriva COVID-19 au fost accelerate într-un mod nemaiîntâlnit. Mai ales China, țară unde SARS-CoV-2 și-a făcut apariția, dorește să fie prima care pune la punct un astfel de vaccin. Strângeri de fonduri masive au fost lansate de către state sau fundații importante, banii astfel colectați permițând companiilor să pregătească procesul industrial de fabricație a vaccinului la care lucrează, în același timp cu elaborarea acestuia, două etape distincte în mod normal.
În această cursă frenetică pentru un vaccin, Statele Unite fac figură aparte. Administrația Trump a demarat operația „Warp Speed” pentru a accelera dezvoltarea unui vaccin destinat în primul rând americanilor, investind miliarde de dolari în diferite programe. Acest naționalism privind vaccinurile a fost criticat de directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) ca fiind incompatibil cu lupta împotriva COVID-19. Tedros Adhanom Ghebreyesus pledează pentru punerea în comun a instrumentelor care să permită planetei să combată această maladie.
Nu lipsesc nici situațiile ce par desprinse dintr-un roman de spionaj. La jumătatea lunii iulie, agențiile de informații americane, canadiene și britanice au semnalat într-o declarație comună faptul că entități rusești au încercat să fure informații cu privire la dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19. Astfel, Communications Security Establishment din Canada a relevat depistarea unor activități de amenințare cibernetică provenind din Rusia care au vizat organizații specializate în cercetarea și dezvoltarea de vaccinurilor din cele trei țări. Iar în SUA, doi cetățeni chinezi au fost inculpați pentru motive similare. Moscova și Beijing neagă, cum era de așteptat, aceste acuzații.
Probleme de siguranță?
Pentru ca Santé Canada (sau orice altă agenție similară din țările democratice ale lumii) să autorizeze un vaccin împotriva COVID-19 trebuie ca studiile clinice să aducă dovezi clare privind siguranța, eficacitatea și calitatea sa. Sărirea peste etape și accelerarea testelor pe subiecți umani pot duce la probleme privind siguranța unui vaccin. În această privință, condiția sine qua non este furnizarea dovezilor că vaccinul nu este susceptibil să cauzeze o exacerbare a bolii, adică exact opusul obiectivului său principal. În trecut, tentativele de dezvoltare a unui vaccin împotriva MERS-CoV și SARS au întâmpinat această problemă în faza testelor pe animale. În anii ’60, acest fenomen de agravare a bolii a fost observat la oameni în cazul unor vaccinuri împotriva rujeolei și a bronșiolitei infantile, care au fost retrase și respectiv abandonate.
Pe când un vaccin?
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), precum și alte asemenea foruri, estimează că un vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi gata de aprobare și disponibil în cantitate suficientă pentru o utilizare la nivel mondial cel mai devreme la începutul anului viitor. Optimiștii, așa cum se prezintă unele companii farmaceutice, consideră că un vaccin ar fi posibil chiar în această toamnă. Realiștii sunt însă de părere că acest entuziasm trebuie temperat. Și așa, un vaccin disponibil în primul trimestru din 2021 ar fi o performanță extraordinară, căci de obicei dezvoltarea unui vaccin ia ani și ani de zile, în unele cazuri mai mult de un deceniu.
Există și un scenariu pesimist, dar totuși plauzibil, conform căruia nu vom ajunge niciodată să avem un vaccin împotriva COVID-19.
Chestiuni de etică
Un vaccin – dacă cercetătorii reușesc să-l producă – nu va fi arma magică ce va pune imediat capăt pandemiei. Odată dezvoltat, apar întrebări complexe de distribuție și acces. Procesul de găsire a unui vaccin este în principal condus de giganți farmaceutici – companii private, nu guverne. Eforturi imense sunt depuse la ora actuală pentru ca aceste entități private să poată oferi vaccinuri la un preț rezonabil pentru toate țările lumii, mai ales pentru cele sărace.
La nivel global, chestiunile de etică ce înconjoară un potențial vaccin împotriva COVID-19 sunt legate de geopolitică și politici naționale. Există țări, precum SUA, care deja dau dovadă de naționalism privind acest potențial vaccin. Desigur, este de așteptat ca țările bogate, care dispun de resurse și capacitate de producție, să-și acopere mai întâi propriile nevoi, însă cât de mult poate fi împins naționalismul și cât de mult pot fi ignorate nevoile oamenilor care trăiesc în țări cu severe constrângeri economice?
Am văzut cum în momente de maximă tensiune, la începutul pandemiei – atunci când echipamentele de protecție erau la mare căutare – unele țări au recurs la orice pentru a-și asigura cele necesare. Din nou, exemplu Statelor Unite revine în minte, atunci când politicienii germani au acuzat America de „piraterie modernă” după ce un convoi cu măști menit sa ajungă în Berlin a fost deviat și redirecționat către Statele Unite. Sau atunci când Administrația Trump a cerut companiei 3M să sisteze exporturile de măști N95 în Canada și America Latină.
Dintr-o perspectivă etică, trebuie găsit un echilibru între interese naționale și valori umane. În fața tendințelor izolaționiste, cooperarea internațională este esențială.
Pe lângă problemele de la nivel global, există și cele la nivel național, legate de felul în care o țară alege să distribuie un vaccin împotriva COVID-19 locuitorilor săi. Lucrătorii esențiali sunt adesea cei considerați prioritari când vine vorba de o astfel de vaccinare. Dar ce înseamnă exact un lucrător esențial? Ce profesii intră în această categorie și care ar fi numărul de persoane incluse? Un lucrător în domeniul sănătății ar trebui să aibă prioritate în fața unuia din industria alimentară?
Apoi sunt și cei care din punct de vedere medical sunt la risc – cei care dacă se îmbolnăvesc au cele mai mari șanse să sufere complicații sau să moară. Vârstă, obezitate, anumite condiții medicale preexistente, toate acestea constituie factori agravanți pentru COVID-19. Ne putem închipui problemele de etică ce se pot ridica în astfel de situații.
În general, cei mai săraci, cei fără voce și cei care dispun de cele mai precare pârghii de putere sunt și cei mai vulnerabili. Accesul la un vaccin depinde de designul unei societăți, de valorile pe care aceasta se sprijină. Care este nivelul de corupție care o caracterizează? Este binele comun valorizat sau primează „fiecare pentru sine”?
O criză de încredere care poate zădărnici eforturile de combatere a COVID-19
Dacă și când cercetătorii vor reuși să pună la punct un vaccin viabil împotriva acestei boli, o altă problemă importantă se va ivi: vor fi oamenii de acord să se vaccineze, în acest context de neîncredere din ce în ce mai mare în ceea ce priveşte eficacitatea vaccinurilor? Așa cum epidemiile repetate de rujeolă o arată, mesajul privind faptul că vaccinurile salvează vieți nu pare să treacă pentru segmente din ce în ce mai numeroase din populație. Un program de vaccinare împotriva coronavirusului ar putea fi un eșec dacă această problemă nu este adresată, dacă îngrijorările oamenilor privind vaccinurile sunt ignorate. Dezvoltarea unui vaccin este parte din soluție – una importantă, desigur, însă o largă acceptare a acestuia este de asemenea necesară.
Informațiile medicale din acest articol au fost revizuite de dr. Alexandru Nicolescu-Zinca, director la Super-cliniques GMF-Réseau.
