Între 19 aprilie și 28 mai 2017, Musée des maîtres et artisans du Québec găzduiește expoziția Espérance – Rêves et espoirs a grupului de artiști plastici Le Levant, din care face parte și pictorița Anca Ciupitu. Grupul Le Levant numără 28 de artiști, imigranți în mare parte, de prima sau a doua generație. Expoziția se înscrie în seria evenimentelor dedicate celebrării a 375 de ani de existență a orașului Montreal. Titlul său evocă aspirațiile pe care imigranții din toate colțurile lumii le au venind în Canada – speranța unei vieți mai bune, a unei vieți în pace. Lucrările invită la o reflecție asupra Celuilalt și ideii de apartenență la aceeași lume și umanitate.

Artistul de onoare al expoziției este Areg Elibekian, pictor consacrat de origine armeană, instructor de artă la Musée de Beaux-Arts, care s-a făcut cunoscut în Franța înainte de a veni în Canada.

Anca Ciupitu expune două lucrări în ulei, realizate cu spatula. Prima se intitulează „Labyrinth” (36”x48”) și este construită pe tema primăverii ca simbol al speranței, renașterii, reunificării, subliniind ideea că natura este cea care ne îmbracă în armoniile sale și ne face să păstrăm speranța în ciuda vicisitudinilor. A doua poartă numele de „Quo vadis” (24”x36”) și se poziționează – prin titlu și tușa roșie, agresivă – de partea cealaltă a balanței, ca un avertisment, un semnal pentru trezirea conștiinței în fața pericolului focului, al amenințării, al violenței etc. care ne pot lăsa despuiați, ne pot face să pierdem speranța.

Musée des maîtres et artisans du Québec este situat la 615 avenue Sainte-Croix, Saint-Laurent, H4L 3X6 (metrou Du Collège). Expoziția Espérance – Rêves et espoirs poate fi vizitată de miercuri până duminică, de la 12.00 la 17.00. Info: 514-747-7367.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

8 + two =