În acest an al Centenarului Unirii, mai multe asociații de limba română din Montreal au decis să sărbătorească împreună acest eveniment istoric, organizând o serie de conferințe și evenimente și creând o Medalie a Centenarului specifică comunității noastre. Iată asociațiile participante: Asociația Culturală Română, Comunitatea Moldovenilor din Quebec, Asociația Română din Canada, Comunitatea Română din Montérégie, Asociația Scriitorilor de Limba Română din Quebec, Cenaclul literar Eminescu, Asociația Canadiană a Scriitorilor Români, Asociația Artizana, Asociația Dor, Academia Educativă din Montreal, revista Pici Voinici, Asociația Tricolor, Asociația Românilor din Laval.

Medalia Centenarului este menită să omagieze acei români-canadieni care prin activitățile lor contribuie la buna reputație a comunității, se remarcă în societatea canadiană și promovează cultura română. Medalia a fost creată de artistul grafician Iulian Gherștoagă. Ea este rotundă, de culoare aurie, fiind prevăzută cu o panglică roșie. Medalia înfățișează logoul Centenarului specific Montrealului, cu conturul României Mari, frunza de arțar și inscripția „Centenarul Unirii 1918-2018, Montréal, Canada”.

CITIȚI ȘI: Marina Negruță: Marina Negruță: „M-am îndrăgostit de Canada din prima clipă”

Medalia Centenarului a fost și va fi decernată pe parcursul acestui an, iar ziarul Accent Montreal vă va prezenta o serie de interviuri cu câteva din personalitățile recompensate cu această medalie jubiliară. Astăzi: muzicologul Nicolae Mărgineanu, dirijor, maestru în artă și promotor al culturii române.

CITIȚI ȘI: Dan Ghițescu: „Comunitatea română e prea tânără!”

Corina Luca: Când ați pășit pentru prima oară pe pământ canadian și care au fost impresiile la început?
Nicolae Mărgineanu: În vara anului 1985, cu ocazia unui turneu cu orchestra „Ciocârlia” de la Chișinău, al cărei dirijor eram, am poposit și la Gander, în Nova Scoția. Am colindat preț de câteva ore orașul cu o reținută admirație, dar și o bine camuflată oțăreală că nu se întâmplă și pe la târgurile noastre ruso-moldovenești măcar câte ceva din belșugul și buna rânduială ce îmi frapau privirile la tot pasul. Și asta mie, care mai umblasem prin străinătățuri! Zece ani mai târziu, în vara lui 1995, aveam să descalec pour toujours în Canada.

CL: Care a fost primul dvs. contact cu comunitatea de limbă română și cine v-a acordat primul ajutor?
NM: În vara lui ’95 am întreprins un alt turneu, grație unei invitații la Festivalul Internațional de Folclor de la Drummondville. Chiar în zilele festivalului, dl. profesor Vanea Atudorei a făcut tot posibilul ca să susținem un spectacol și la Casa Română de pe Christophe-Colomb, cu cei peste 50 de artiști (orchestră și dansatori). Sala a fost arhiplină, spectatorii – deosebit de receptivi. Spiritul de Neam și Unitate românească era atât de viu, încât aveam sentimentul că nimerisem în „Altarul Românismului”. Astfel, primul meu contact cu comunitatea de limbă română de la Montreal a fost unul de la suflet la suflet. Tot atunci, imediat după concert, s-a procedat la o chetă. Noi nu contasem pe vreun ajutor, dar ceea ce ni s-a oferit a fost mila lui Dumnezeu, căci noi toți eram la cheremul unui sponsor care ne calcula orice bănuț.

CL: Care sunt trei lucruri realizate de dvs. în Canada de care sunteți mândru?
NM: Am o familie îndestulată, am doi feciori de care sunt mândru, am fini de cununie și fini de botez și am o orchestră formată din buni profesioniști, cu școală serioasă, de la care am multe bucurii. Canada m-a îmbrățișat prin oportunitățile sale, lucru pentru care nici în sinea mea nu cutez a zice că acest tărâm mi-e vitreg. Atât de mult am îndrăgit Montrealul, încât i-am și dedicat un cântec intitulat Je me souviens, cu referire la trecutul său istoric.

Activitatea mea comunitară a fost apreciată la Gala Personalităților Românești din 2012, când am fost desemnat personalitatea anului la categoria promovarea culturii românești. Un an mai târziu, în 2013, prin decretul președintelui Republicii Moldova mi s-a acordat titlul onorific de „maestru în artă” pentru activitatea în cadrul diasporei din Canada.

CITIȚI ȘI: Ioan Opruț: O muncă asiduă, încununată de succes

CL: Dacă ar fi să aduceți trei critici comunității române din Montreal, care ar fi acestea?
NM: După părerea mea, cel mai evident dezavantaj e dispersarea. Bineînțeles că asta nu se referă la întreaga comunitate, dar este suficient ca vreo câteva persoane să „ostenească” în acest sens și impactul se face simțit imediat. Sentimentul de neam și dragoste de țară e cam diluat, deși sunt încă mulți români care demonstrează că poți fi un bun cetățean canadian și în același timp un foarte bun român. Ce valori sunt promovate din exterior în comunitatea românească de aici în ultimii ani? Se fac eforturi considerabile pentru a aduce formații „artistice” manelizate doar pentru că sunt mai comerciale, dar care ignoră totalmente talentele autentice.

CL: Care ar fi trei sugestii (urări) pe care le-ați adresa comunității noastre?
NM: Să rămânem uniți. Și să contribuim care cu ce poate la realizarea cât mai curând a celei de-a doua mari uniri a provinciilor românești, la întregirea țării.

Repere biografice
Născut în 1953 într-un sat din județul Bălți, Basarabia, Nicolae Mărgineanu este unul din descendenții ostașilor lui Ștefan cel Mare numiți „mărgineni” datorită faptului că locuiau la marginea Țării Moldovei.

După absolvirea studiilor medii din satul natal, în 1968 este admis la Colegiul de Muzică din Chișinău, la clasa țambal și dirijat orchestral. Își continuă studiile la Conservatorul din Chișinău, iar în 1995 obține un doctorat în muzicologie de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca.

Între 1974 și 1980, concomitent cu studiile, este angajat la Filarmonica de Stat din Chișinău. Apoi, în perioada 1980-1995 este dirijor al orchestrei „Ciocârlia” de la Palatul Sindicatelor din Republica Moldova și profesor la Universitatea de Arte din Chișinău, unde predă orchestrația, dirijarea și țambalul.

În 1995 se stabilește cu familia la Montreal. Aici înființează în 1998 orchestra „Virtuozii din Montreal”, pe care o conduce și în prezent și cu care a susținut numeroase spectacole în cadrul comunității și a unor festivaluri și evenimente multiculturale din Canada. În 2013 a fost distins cu titlul onorific de „maestru în artă” al Republicii Moldova.

Este vicepreședintele CMQ (din 2008), membru fondator al Asociației Culturale Române (2007) și fondatorul și directorul Asociației culturale DOR din Montreal.

CITIȚI ȘI: Ioana German: „Muzica, această Muză care mă inspiră încă din copilărie”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

8 + two =