Cred că voi candida în următoarele alegeri la un post de parlamentar. Ca independent. Nu cred că vreun partid va accepta platforma mea simplă: mia și votul. Mai simplă ca atât nu se poate: promit că de voi fi ales, voi iniția un proiect de lege prin care fiecare cetățean canadian major va primi una mie dolari pe lună. De unde banii ăștia? Om trăi și om vedea.
Râdeți domniile voastre, dar ce se întâmplă acum în campania pentru alegerile federale nu e departe de om trăi și om vedea. Toate părțile promit promisiuni peste promisiuni, se întrec în promisiuni, dar nimeni nu explică de unde bani pentru reducerile de impozite, pentru tot felul de beneficii pentru mămici și tătici, pentru locuințe noi și pentru alte binefaceri.
Dacă nu ați realizat încă, tactica e simplă: promitem marea cu sarea, plus una bucată lună de pe cer ca și bonus. Dacă vom pierde alegerile, nu pierdem nimic; promisiunile se dizolvă în negura timpului. Dacă suntem ghinioniști și câștigăm, atunci în prima săptămână de guvernare dăm ochii peste cap și vina pe guvernul anterior cum că ce haos și găuri a lăsat în finanțele publice. Promisiunile, să mai aștepte pînă la campania viitoare.
Să nu credeți că vorbesc de un partid anume: toate cele cinci partide și partidulețe trag cu promisiuni în noi de nu știm ce și de unde ne-a lovit. Liberalii, de pildă, au promis în campania trecută că vor balansa bugetul în anul 2019. Mai au trei luni pînă la sfârșitul anului să găsească 14 miliarde. Asta dacă mai prind sfârșitul anului. Conservatorii promit să reducă impozitele pentru cei cu venituri anuale sub 47.000$. Costul? Șase miliarde – miliarde tot din punga publică. Și atunci dacă eu vă promit 1.000 de dolari pe lună (sau în lună și în stele), nu tot acolo ajungem? Dar, zic eu, dă mai bine: mia și votul.
