Sâmbătă, 24 noiembrie, asociația culturală La Muse Héritage Musical din Montreal prezintă a doua ediție a evenimentului bienal Festivalul Diversității Culturale, cu participarea tenorului Liviu Iftene, solist al Operei din Brașov.

Tenorul Liviu Iftene s-a născut în orașul de la poalele Tâmpei la data de 13 mai 1985. Deși primele semne ce îi confirmau talentul muzical s-au manifestat încă din gimnaziu, primii săi pași s-au îndreptat spre învățământul teologic, urmând cursurile Seminarului Teologic Ortodox Dumitru Stăniloae din Brașov. Atracția muzicală s-a consumat în această perioadă prin descoperirea primelor taine ale artei cântului sub îndrumarea profesoarei Constanța Câmpeanu, la Școala Populară de Artă Brașov. Fascinat de lumea operei, Liviu Iftene a hotărât să-și îmbunătățească abilitățile de canto și actorie în cadrul Facultății de Muzică din Brașov, ale cărei studii le-a absolvit în 2009 ca șef de promoție, și unde în prezent este profesor asociat. În 2011 a obținut un master în Muzică la Universitatea Națională de Muzică din București, în cadrul căreia își desăvârșește în prezent studiile doctorale, sub îndrumarea ilustrului compozitor, pianist și profesor Dan Dediu. Mariana Nicolesco, Leontina Văduva, Viorica Cortez, Rockwell Blake, Laura Niculescu, Cristina Soreanu sunt doar câteva dintre alte nume sonore care au contribuit la modelarea vocală și a personalității sale.

Debutul scenic l-a susținut în ianuarie 2009 la Opera din Brașov în dificilul rol al lui Tonio din La Figlia del Reggimento de Gaetano Donizetti. Acest rol, ocolit de majoritatea tenorilor datorită exigenței cerințelor vocale, a marcat și debutul său internațional, pe scena Großes Festspielhaus din Salzburg. Aici, în fața a peste 2.000 de spectatori, Liviu Iftene „a adus publicul în stare de uluire. La doar 23 de ani, în al patrulea an de pregătire muzicală îndrăznește să debuteze cu Tonio a cărui arie inspiră frică. Respect!”, scria ziarul german OVB la scurt timp după spectacol.

Abordarea rolurilor dificile din punct de vedere vocal a rămas unul dintre atributele sale definitorii ca artist liric. Interpretând cu aceeași plăcere și trăire artistică atât roluri de factură lirică cât și dramatică, tânărul tenor a reușit o performanță demnă de invidiat în ce privește bogăția repertoriul său vocal, format din aproximativ 30 de roluri de operă la care se adaugă rolurile de operetă și musical, precum și părțile muzicale din creația vocal-simfonică sau de cameră. Mozart, Rossini, Bellini, Donizetti, Verdi, Gounod, Puccini sunt doar câțiva dintre compozitorii săi preferați.

Scena Operei din Brașov, acolo unde lucrează de peste unsprezece ani, nu este singurul punct cultural de reper unde Liviu Iftene este aplaudat de melomanii brașoveni. Aceștia îl pot urmări adesea în diverse recitaluri sau concerte la Sala Patria, Muzeul Casa Mureșenilor, Piața Sfatului sau Aula Magna a Universității Transilvania din Brașov. Pe plan național, el a fost primit mereu cu aplauze intense de publicul unor instituții prestigioase de cultură ale României precum: Opera Națională București, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Opera Națională Cluj Napoca, Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard Galați, Ateneul Român, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Filarmonica Paul Constantinescu Ploiești, Filarmonica Sibiu, ș.a.m.d.

Cei treisprezece ani de activitate solistică i-au adus numeroase satisfacții și pe plan internațional, prin participarea în mai multe turnee europene, în țări precum Germania, Austria, Elveția, Spania, Franța, Italia, Polonia.

Întâlnirea în 2013 cu Ioana Gherman, ambițioasa coordonatoare și dirijoare a corului La Muse din Montreal și președinta asociației La Muse Héritage Musical, a pus bazele unei strânse colaborări artistice, concretizate în cadrul unor turnee în Europa și concerte în Canada.

CITIȚI ȘI: Artă și cultură românească la Montreal: Festivalul Diversitate Culturală, a 2-a ediție

Luna aceasta, într-o nouă colaborare cu asociația La Muse Héritage Musical și cu sprijinul oferit de Institutul Cultural Român, tenorul Liviu Iftene revine pentru a treia oară în Canada, pentru a încânta urechile comunității române, și nu numai, cu rolul Manole din balada-oratoriu Mânăstirea Argeșului de Iacob Mureșianu. El a interpretat acest rol și în 2014 în cadrul primului concert Manoliana, âmes de légende, iar în 2016 a urcat pe scenă la Montreal și Ottawa în rolul lui Leonaș din opereta Crai Nou de Ciprian Porumbescu.

Festival Diversité Culturelle
Manoliana, âmes de légende
24 noiembrie, ora 19.00
Biserica St-Édouard, St-Denis colț cu Beaubien (metrou Beaubien)
Bilete: 25$ în pre-vânzare, 35$ la ușă; www.eventbrite.com Manoliana
Rezervări: 450-448-0797

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

15 − seven =