Guvernul federal a decis ca purtarea măștilor de protecție non-medicale să fie obligatorie începând de luni, 20 aprilie pentru toți cei care călătoresc cu avionul. Măsura se aplică în următoarele situații:
● La punctele de verificare din aeroporturile canadiene, unde lucrătorii nu pot păstra distanța de 2 m între ei și călători.
● În orice situație în care pasagerii nu se pot distanța de alte persoane sau când angajații companiei aeriene o cer.
● Atunci când li se cere acest lucru de către autoritățile de sănătate publică.

În momentul îmbarcării, pentru a-și putea continua călătoria, toți pasagerii care vin sau pleacă din Canada sunt obligați să arate că au o mască non-medicală sau posibilitatea de a-și acoperi gura și nasul.

De asemenea, toți pasagerii care călătoresc în trenuri, autocare sau autobuze sunt încurajați să poarte măști pe cât posibil. Operatorii de transport le pot solicita să-și acopere fața atunci când distanțarea fizică nu este posibilă.

Măștile artizanale, confecționate acasă, trebuie să respecte criteriile enunțate de autoritățile din domeniul sănătății publice, adică să fie duble, să acopere complet nasul și gura și să poată fi asigurate bine după urechi sau cap pentru a nu se desface sau aluneca. Astfel de măști pot fi făcute din bumbac sau in, din tricouri, bandane, prosoape sau eșarfe.

Reamintim că toți călătorii care sosesc din străinătate sunt obligați să se izoleze timp de 14 zile. Cei care nu au un plan credibil de carantină vor fi plasați în izolare obligatorie, timp de 14, într-un spațiu determinat de Santé Canada.

Din 18 martie 2020, frontierele sunt închise pentru străini. Doar patru aeroporturi, cele din Montreal, Toronto, Vancouver și Calgary, primesc zboruri internaționale. La cererea expresă a guvernului federal, liniile aeriene nu permit îmbarcarea vreunei persoane care prezintă simptome de COVID-19.

Din 30 martie, nicio persoană care prezintă simptome de COVID-19 nu se poate îmbarca în trenuri și zboruri domestice.

CITIȚI ȘI:

Informații utile pentru cetățenii români din Canada care călătoresc în România
Frontiera dintre Canada și SUA rămâne închisă pentru încă 30 de zile
Zboruri anulate: Cerere de acțiune colectivă în instanță împotriva a cinci companii aeriene canadiene
COVID-19: Esențialul informației

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

20 + = twenty one