OSM în concert la aeroport

Pentru prima oară după patru luni de izolare și 75 de concerte anulate, Orchestra simfonică din Montreal (OSM) va susține un concert în data de 5 august, în parcarea P5 a aeroportului Montréal-Trudeau. L’envolée classique este un concert beneficiu în folosul OSM, la care spectatorii vor asista din confortul propriilor lor mașini. Spațiul poate găzdui până la 550 de vehicule, parcate la doi metri distanță unele de altele (persoanele aflate într-o mașină trebuie să locuiască în aceeași casă). Biletele costă între 500$ de mașină și 100$ de mașină.

Spațiul va fi dotat cu ecrane gigant iar concertul va fi difuzat și pe FM, putând fi ascultat (și) la radioul din mașină.

L’envolée classique se va desfășura sub bagheta dirijorului Jacques Lacombe. Soliști invitați: soprana Hélène Guillemette și baritonul Jean-François Lapointe. În program: extrase din operele Flautul fermecat și Don Giovanni de Mozart, suita pentru pian Mormântul lui Couperin de Ravel și Simfonia a V-a de Beethoven.

Toate detaliile sunt disponibile pe site-ul OSM, la www.osm.ca.

Festival de Lanaudière: O ediție specială, cu cele mai frumoase momente din istoria acestui festival

Ca multe alte evenimente, și Festivalul de muzică clasică din Lanaudière va fi virtual anul acesta. Echipa festivalului a ales 15 concerte marcante din arhivele sale și cele ale Radio-Canada, care vor fi prezentate online și gratuit. În perioada 10 iulie – 9 august, aceste concerte vor fi transmise de vineri până duminică pe site-ul festivalului, www.lanaudiere.org, și pe rețelele de socializare.

Publicul va putea face o incursiune în istoria acestui festival din 1986 până în 2019, prin intermediul unor extraordinare concerte ce nu au mai fost niciodată difuzate. Aceste concerte includ nume sonore precum sopranele Renata Scotto și Gwyneth Jones, violonistul Maxim Vengerov, dirijorii Kent Nagano, Yannick Nézet-Séguin sau Paavo Järvi.

Concertele vor fi disponibile online în zilele de vineri și sâmbătă la orele 19:30 și duminică la 15:30, și vor putea fi audiate timp de 48 de ore. 

Festivalul de muzică de la Granby, online și gratuit

Cel de-al 52-lea Festival international de la chanson de Granby (FICG) va oferi iubitorilor de muzică ușoară o nouă experiență, diferită de cele cu care au fost obișnuiți până acum. Desfășurat în perioada 18 – 29 august, FICG va fi virtual și gratuit de la început până la sfârșit.

Deși mai modestă ca în alți ani, ediția 2020 numără nu mai puțin de 80 de artiști participanți. Între 24 și 27 august, la orele 13:30, în cadrul secțiunii Vitrine muzicale Solotech care pune în valoare artiști emergenți, publicul va putea descoperi 20 de interpreți – 15 din Quebec și 5 din restul Canadei francofone.

Concursul de interpretare –  Le Grand concours Hydro-Québec – va avea loc între 18 și 21 august, la ora 19:30. Ca în edițiile precedente, publicul va putea vota pentru interpretul preferat, însă spre deosebire de anii trecuți, de data aceasta marea finală nu va mai avea loc.

Festivalul se va încheia cu un spectacol difuzat online pe 29 august, la ora 19:30, care se va bucura de participarea mai multor vedete ale scenei muzicale quebecheze, precum Andréanne A. Malette, fostă participantă la concursul organizat în cadrul acestui festival.

Spectacolele vor fi difuzate pe pagina Facebook, canalul YouTube și site-ul festivalului. Pentru a consulta programul, accesați: www.ficg.qc.ca.

Imagine Van Gogh la Centre des congrès de la Quebec

O escapadă la Quebec și o ocazie de a (re)vedea expoziția Imagine Van Gogh, care după Paris și Montreal este prezentată la Centre des congrès de la Quebec începând din data de 18 iulie. Expoziția se dorește a fi o imersiune în operele marelui pictor proiectate pe pânze măsurând între 8 și 9 metri, pe un fond muzical cu compoziții de la sfârșitul secolului XIX. Ea va dura până pe 13 septembrie 2020.

Numărul de persoane este limitat la 50 pe sală. Biletele pot fi achiziționate online (29,48$/persoană). imagine-vangogh.ca.

Teatru radiofonic la Ici Radio-Canada Première

Pandemia a afectat și lumea teatrului, sistând spectacolele în săli. Din fericire, iubitorii de teatru dornici să cunoască piesele unor autori canadieni au acum această ocazie, grație spectacolelor de teatru prezentate la Ici Radio-Canada Première în cadrul seriei Au balcon d’Ici Première.

Lansată în 25 iunie, această serie va fi difuzată în zilele de joi, la orele 20:00, la interval de trei săptămâni. Veți putea (re)cunoaște actori de seamă ai scenei quebecheze (și nu numai), precum Léane Labrèche-Dor, Ève Landry, Debbie Lynch-White, Catherine Trudeau, Hughes Frenette, Sophie Dion, printre alții.

Printre piesele difuzate menționăm J’accuse de Annick Lefebvre, produsă de Centre du Théâtre d’Aujourd’hui (Montreal), Des fraises en janvier de Évelyne de la Chenelière, o producție a Teatrului Trident (Quebec), Héritage de Lorraine Hansberry, jucată la Teatrul Jean-Duceppe (Montreal) și Le long voyage de Pierre-Guy B. de Philippe Soldevila, Christian Essiambre și Pierre Guy Blanchard, o coproducție québéco-acadiană.

Piesele pot fi audiate la radio (95.1 MHz) sau descărcând aplicația OHdio Radio-Canada, în zilele de 6 august, 27 august, 17 septembrie și 8 octombrie la orele 20:00.

Bleu Lavande, intrare gratuită pe tot parcursul sezonului

O ieșire colorată și parfumată în frumoasa regiune Estrie, la circa două ore de Montreal, și o ocazie de a vă familiariza cu produsele Bleu Lavande, o companie care din 2004 este unul dintre cei mai importanți producători canadieni de levănțică. Intrarea la câmpul de la Fitch Bay va fi gratuită pe tot parcursul verii, 7 zile din 7, până pe 23 august, iar apoi în fiecare sfârșit de săptămână până pe 12 octombrie.

Produsele Belu Lavande, disponibile în buticul de la intrarea pe câmp dar și în multe farmacii, sunt fără parfumuri artificiale, sulfați și parabeni. Compania nu și-a testat niciodată produsele pe animale, primind certificarea oficială cruelty free din partea PETA în 2018. Info suplimentare: bleulavande.com.

CITIȚI ȘI:

Doina Falcon: Un mesaj de dragoste și compasiune în cadrul expoziției colective Vent de changement
„Voiaj” pe Terra – O evadare în imaginar pe timpul pandemiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

four + 5 =