Povestea aproape uitată despre un radioamator care a reuşit să recepționeze transmisiunile primilor oameni pe Lună.

În iulie 1969, un radioamator şi radioastronom amator pe nume Larry Baysinger a reuşit un lucru uimitor. Cu mijloace proprii, a detectat transmisiunile provenind de la astronauţii de pe Apollo 11 aflaţi pe suprafaţa satelitului natural al Pământului. Din fericire, recepţiile sale au fost înregistrate de Glenn Rutherford, pe atunci un tânăr reporter al publicaţiei din Louisville (Kentucky) Courier-Journal. „A tras cu urechea la conversaţiile lunare” scria Rutherford în articolul publicat la 23 iulie 1969, adăugând în subtitlu: „Cu aparatura sa autoconstruită un locuitor din Louisville aude ce vorbesc vizitatorii Lunii”.

În continuare, articolul relata: „Cu ajutorul unui echipament electronic home made, inclusiv al unui receptor de tanc vechi de 20 de ani şi recondiţionat şi a unei antene însăilate din bucăţi de aluminiu, a unui fir de nailon şi a unei plase de gard, un mic grup de locuitori ai oraşului Louisville au putut să tragă cu urechea duminică (20 iulie) la conversaţiile astronauților americani aflaţi pe suprafaţa Lunii.”

Articolul descria felul în care Baysinger a înregistrat 35 de minute de conversaţii ale semnalelor VHF transmise între astronauţii Armstrong, Aldrin şi Collins, care au inclus şi momentele în care preşedintele Richard Nixon şi-a transmis mesajul de felicitare adresat astronauţilor.

Baysinger construise anterior un dispozitiv pentru detectarea semnalelor provenind de pe Jupiter şi a reprodus imagini transmise de sateliţii care orbitau în jurul Terrei. Conform articolului, antena folosită pentru proiectul „tragerii cu urechea” a fost o „pâlnie” ce putea fi orientată în orice direcţie şi un receptor cu o sensibilitate deosebită, modificat special pentru a fi folosit în acest proiect şi care, „inutil s-o spunem, a funcţionat perfect în acea noapte de duminică.”

Realizarea lui Baysinger i-a adus o oarecare notorietate – o întâlnire cu reprezentanți ai Collins Radio Company, cea care furniza sistemele de comunicaţii pentru navele spaţiale Apollo, şi care au rămas impresionaţi de munca acestuia. Apoi povestea s-a pierdut în uitare.

Întâmplarea a făcut ca jurnalistul Glenn Rutherford, în prezent editor adjunct al publicaţiei centrale din Kentucky The Record, să ia un interviu profesorului de fizică Chris Graney despre programul observatorului de la Jefferson Community & Technical College dedicat istoriei astronomiei. Discuţia a deviat spre subiectul activităţilor ştiinţifice în locuri cu totul neaşteptate, realizate prin operaţiuni la scară mică şi iniţiative private. Iar Rutherford şi-a amintit de o astfel de operaţiune interesantă – realizarea ştiinţifică a lui Baysinger şi atenţia de care s-a bucurat din partea companiei Collins. Rutherford a pomenit de articolul scris la vremea respectivă pentru Courier-Journal, fără însă să-şi poată aminti data exactă a apariţiei acestuia.

După interviu, profesorul Graney a întreprins cercetări  în colecţia de microfilme a Universităţii din Louisville pentru a regăsi articolul cu pricina, mărturisindu-i lui Rutherford cât de interesat este de această poveste. Rutherford a menţionat că actualmente Baysinger trăieşte în Louisville, pensionat după o carieră profesională în domeniul radioului, dar încă activ ca radioamator. Peste puţină vreme, cei doi –  Graney și Baysinger – comunicau deja prin telefon şi e-mail, scoțând la iveală noi amănunte despre proiectul „trasului cu urechea”.

Stânga: Larry Baysinger în 2009. Dreapta: Baysinger în 1969. FOTO: Vatican Observatory.

PIERDUT ÎN ARHIVE
În zilele noastre o persoană poate strănuta şi aduce acest eveniment la cunoştinţa întregii lumi prin Twitter sau Facebook, aşa că e greu de crezut că proiectul tragerii cu urechea a putut dispărea aproape complet în arhivele microfilmelor – şi totuşi, aşa s-a întâmplat. Căutări extinse prin Google, ca şi prin alte baze de date, nu au revelat nicio informaţie. Deci, cum de a ajuns Larry Baysinger să-i audă pe astronauţi în noaptea de 20 iulie 1969?

El povesteşte că a început să fie interesat de radioamatorism la începutul anilor ’50, în vremea când construirea de aparatură radio din piese casate sau surplusuri militare modificate era o practică curentă. Acestea erau disponibile şi totodată ieftine. Interesul său în radio şi talentul l-au ajutat să se realizeze profesional la staţia de radio WHAS 840 în AM din Louisville. La sfârşitul anilor ’60, Baysinger făcea experimente în radioastronomie şi în urmărirea sateliţilor.

Proiectul trasului cu urechea s-a născut din dorinţa sa de a verifica în mod independent informaţiile pe care NASA le furniza despre programul Apollo. Ar putea oare afla informaţii necenzurate despre aselenizarea lui Apollo 11, ascultând semnalele radio transmise de pe suprafaţa Lunii? Ar putea descoperi lucruri pe care NASA nu doreşte să ajungă la cunoştinţa publicului?, se întreba Baysinger. În plus, recepţionarea în sine a unei transmisiuni de pe Lună constituia o extraordinară realizare tehnică, una despre pe care mai mulţi „experţi” au considerat-o imposibilă.

ŢINTIND  LUNA
Baysinger povestește că în noaptea în care a aselenizat Apollo 11 el şi Rutherford trebuiau să îndrepte antena spre Lună, stând în spatele antenei şi ţintind Luna la fel cum ar fi tras cu pușca. Un lucru dificil datorită cerului cam noros şi faptului că Luna nu era vizibilă prea uşor. Antena, construită iniţial de Baysinger pentru radioastronomie, avea un mecanism de direcţionare, dar trebuia mişcată manual. „Câmpul vizual” al antenei făcea ca odată ce „nimerea” Luna, să poată fi lăsată o scurtă vreme nemişcată, dar apoi era necesară redirecţionarea ei din cauza mişcării Pământului şi a Lunii, ceea ce ducea la pierderea semnalului. Aceasta era cea mai bună dovadă că semnalele proveneau chiar de pe Lună. Soţia și fiica lui Baysinger urmăreau aselenizarea la televizor, în timp ce Baysinger şi Rutherford ascultau cu echipamentul lui Baysinger. Prin aparatura home made semnalul ajungea cu circa 5-10 secunde mai repede decât  la TV. Era zgomotos, dar se putea distinge ce se vorbeşte.

Întrebat dacă a găsit ceva care a fost „filtrat” de NASA – eventuale comentarii despre lucruri care n-au funcţionat cum trebuia, limbaj mai libertin sau exclamaţii de surpriză la întâlnirea cu extratereştri – răspunsul lui Baysinger a fost negativ: totul a fost transmis publicului la televizor. De fapt, Baysinger a mărturisit că asta l-a şi dezamăgit într-un fel, căci o parte a proiectului consta în ideea de a surprinde „povestea adevărată”, neprelucrată de NASA, dar a reieşit că nimic nu fusese prelucrat. Nici articolul lui Rutherford nu menţionează că s-ar fi auzit ceva neobişnuit.

Probabil pentru că nu a putut auzi nimic care nu putuse fi auzit şi la CBS, Baysinger a renunţat să mai „tragă cu urechea” la următoarele misiuni Apollo şi şi-a orientat interesul spre alte proiecte. Rutherford și-a îndreptat interesul spre alte întâmplări, iar articolul despre experimentul lui Baysinger a fost mutat pe microfilm.

Au mai existat şi alte proiecte de acest gen realizate de radioamatori? Cercetările profesorului Graney au scos la iveală un singur alt caz de recepţionare independentă a unei transmisiuni Apollo de pe Lună. Sven Grahn şi Richard Flagg au prins o transmisiune de pe modului de comandă al Apollo 17 aflat pe orbită în jurul Lunii, folosind o antenă parabolică de radiotelescop cu diametrul de 9 metri, dar nu au auzit decât două transmisiuni inteligibile, fiecare constând din câteva cuvinte. Au mai fost poate şi alte astfel de recepţii, ale căror relatări stau undeva în sertare şi aşteaptă să fie scoase la lumină. 

EPILOG
Mai multe informaţii, inclusiv câteva clipuri audio, pot fi găsite pe pagina lui Christopher Graney de pe site-ul Observatorului Otter Creek-South Harrison. Aici Chris Graney notează: „În afară de « interesul local » evident al acestei relatări mai există şi un aspect educaţional important. Mulţi au cunoştinţă de un semnificativ (sau deosebit de vocal) curent de opinie negaţionist, care susţine că oamenii nu au ajuns vreodată pe Lună. Am descoperit că o anumită parte a studenţilor mei sunt deschişi la ideea că totul nu a fost decât o înscenare. Într-un anumit sens, asta nu este suprinzător. Studenţii de astăzi s-au născut cu decenii după Apollo 11. Ei nu au memoria aselenizărilor, Apollo este ceva despre care citeşti în cărţi, şi nu este probabil că ne vom întoarce pe Lună prea curând. De aceea călătoria spre Lună li se pare pesemne un voiaj din mitologie, ca al argonauților, spre o ţară pe care am vizitat-o cândva, dar pe care n-o mai putem vizita acum. Şi dat fiind că toate dovezile provin dintr-o singură sursă (NASA), adepților teoriei conspirației le vine relativ uşor să-şi clameze suspiciunile. Dacă mii de astronomi amatori ar fi putut vedea oamenii pe Lună cu mijloace proprii, nu ar mai exista negaţionişti ai misiunilor Apollo.

Fireşte, ne putem întreba la rândul nostru dacă Baysinger a recepţionat cu adevărat semnale de pe Lună. Este oare posibil ca el să fi detectat doar nişte spurii de la o staţie de radio sau de televiziune locală, care transmitea aselenizarea? Baysinger însuşi şi-a pus aceleaşi întrebări. Cu toate acestea, mai multe dovezi arată că semnalele nu au fost spurii de origine terestră:
■ Antena trebuia să fie îndreptată spre Lună pentru a recepţiona semnalele.
■ Semnalele audio puteau fi auzite din receptorul lui Baysinger cu câteva secunde înainte de a fi auzite la TV.
■ Semnalele înregistrate de Baysinger sunt diferite de cele furnizate de NASA, dat fiind că se poate auzi conversaţia dintre Aldrin şi Armstrong, dar nu şi vocea lui Collins şi a controlorilor de zbor de la CAPCOM şi PAO. Dacă Baysinger ar fi recepţionat o staţie locală de TV sau de radio, el ar fi înregistrat acelaşi audio pe care l-a putut auzi toată lumea la TV.  O înregistrare făcută de o staţie germană de observare radio este similară în această privinţă cu înregistrarea lui Baysinger”, argumentează Chris Graney.

O poveste adevărată, care demonstrează că radioamatorii, cu mijloacele lor adeseori modeste, pot realiza lucruri de-a dreptul senzaţionale.

Acest articol a apărut în publicația lui Francisc Grünberg dedicată radioamatorilor din România, la yo4px.blogspot.ro, şi a fost preluat cu permisiunea sa. El reprezintă traducerea și adaptarea unui articol semnat de Chris Graney, publicat în limba română cu permisiunea lui Maty Weinberg, coordonator de producţie al ARRL. Surse: ARRL, Observatorul Otter Creek-South Harrison.

CITIȚI ȘI:

Atmosfera de pe Lună de acum 3.5 miliarde de ani
Hibernarea: o soluție pentru călătoriile lungi în spațiu
Cine a ordonat distrugerea Avro Arrow?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

+ eleven = 15